Românii care vor o pensie mai mare și care își pot cumpăra vechime în muncă trebuie să se grăbească. Se apropie termenul-limită până la care legea mai permite să faceți acest lucru.
Astfel, cei care nu au vechimea în muncă necesară în acest moment mai pot cumpăra vechime doar până în vara acestui an, adică cei care nu au până la 15 ani vechime, cât prevede legea în prezent.
În prezent, legislația pentru ieșirea la pensie prevede o vechime minimă de 15 ani în câmpul muncii și 35 de ani pentru pensia de limita de vârstă. Acest lucru ar însemna că poate fi schimbată și perioada minimă de cotizare de la 15 ani la 10 ani.
Românii care vor să-și cumpere vechime în muncă mai pot face asta doar până în luna august 2023, potrivit OUG 163/2020.
Așadar, pensia minimă ar însemna să fie cam 40% din salariul minim brut și ar crește cu 1% pentru fiecare an de cotizare până la 15 ani, astfel încât să ajungă pentru 11 ani la 41% din salariul minim brut, pentru 12 ani la 42% din salariul minim brut.
"Principiul trebuie să fie ca cel cu pensia mai mică să ajungă pe cel care are pensia mai mare, dar la contribuții similare. Procesul de recalculare este în derulare.
Principiul trebuie să fie rezolvarea inechităților din sistem. 2023 poate fi un an în care putem începe să rezolvăm inechitățile din sistem", spunea, recent, ministrul Muncii, Marius Budăi.
Conform noii legi, cumpărarea vechimii în muncă este permisă până la data de 1 septembrie 2023.
Potrivit legislației, cei interesați pot plăti contribuții la pensie pentru o perioadă cuprinsă între o lună și șase ani.
Cum se cumpără vechimea în muncă
La București încă se cere dosar de carton cu șină, pentru a putea cumpăra ani de vechime.
Potrivit Casei de Pensii a Municipiului București, pentru înregistrarea unui contract de asigurare socială, trebuie să vă prezentați personal sau prin mandatar, desemnat prin procura specială, la sediul Casei de Pensii a Municipiului București, cu cartea de identitate în original și copie, dar și alte documente.
Documente necesare pentru a cumpăra vechime la pensie:
Carte de identitate original + copie
Dosar carton cu șină
Formular deschidere contract în două exemplare
Declarație protecție date
Declarație pe propria răspundere.
În cazul cetățenilor străini cu domiciliul în alt stat – pașaportul sau orice alt document emis de statul al cărui cetățean este, prin care se face dovada identității persoanei și a cetățeniei.
Perioada până la care românii își pot cumpăra vechime în muncă ar putea fi prelungită, înspă acest lucru nu este sigur. Suntem la stadiul de proiect.
Oana Țoiu, USR, a depus un proiect de lege pentru prelungirea până în 2026 a termenului în care viitorii pensionari își pot cumpăra vechime în muncă.
Dacă inițiativa va fi aprobată, "zeci de mii de români își vor putea completa anii de vechime" și nu vor rămâne în afara sistemului de pensii contributiv.
"Sunt mulți vârstnici care, sub șocurile facturilor la energie și ale inflației, nu au avut de unde să plătească contribuțiile pentru anii lipsă și prelungirea termenului le va permite să obțină statutul de pensionar și, implicit, pe cel de asigurat medical, esențiale la bătrânețe.
De asemenea, propunem introducerea posibilității unor tranșe inegale pentru cei care poate mai au jumătate de an sau un an până la vârsta de pensionare și au nevoie în scurt timp să cumpere vechimea lipsă", a precizat Oana Țoiu.
Proiectul propune prelungirea până la 1 septembrie 2026 a termenului până la care persoanele interesate pot încheia contract de asigurare socială. Termenul actual este 1 septembrie 2023.
Sursa: antena3.ro
Comentarii