s Marea Britanie, lovită de o grevă istorică a angajaților din sănătate. Motivul protestelor
7 Februarie 2023

Marea Britanie, lovită de o grevă istorică a angajaților din sănătate. Motivul protestelor

Sistemul de sănătate din Marea Britanie este în colaps. Zeci de mii de asistente medicale și ambulanțieri au ieșit în stradă pentru a-și cere drepturile. Țara se confruntă cu cea mai mare grevă, din istoria ultimilor 75 de ani.

Serviciul de sănătate public britanic (NHS) se confruntă, luni, cu cea mai importantă zi de grevă din istoria sa, după ce zeci de mii de asistente medicale și lucrători pe ambulanțe au hotărât să oprească lucrul simultan, potrivit Agerpres.

Situația pune mari presiuni pe activitatea spitalelor, iar acesta ar putea fi doar începutul.

Asistentele vor face grevă, de asemenea, marți, în timp ce personalul de pe ambulanță va înceta lucrul în decursul zilei de vineri, iar kinetoterapeuții, joi.

Săptămâna va probabil cea mai perturbatoare din istoria NHS.”, a declarat directorul medical Stephen Powis, citat de Reuters.

Salariile nu țin pasul cu inflația

Angajații au început o serie de greve cu participare numeroasă, încă din luna decembrie. Principala nemulțumire constă în lipsa creșterilor salariale, pe fondul unei inflații care depășește 10%, în țară.

În vară, când aproximativ 500.000 de lucrători din sectorul public au organizat greve generale, Sindicatul Royal College of Nursing (RCN) i-a adresat prim-ministrului Rishi Sunak o scrisoare prin care s-a cerut „încheierea rapidă” grevei asistenței medicale, prin oferte de plată „semnificative”.

Cu toate acestea, Guvernul nu a părut să își schimbe poziția în privința salariilor.

 

„Guvernatorul Băncii Angliei a avertizat că, dacă vom încerca să combatem inflația cu creșteri salariale ridicate, situația nu va face decât să se înrăutățească”, a reafirmat Barclay într-un comunicat.

 

Mișcarea afectează în principal Anglia, întrucât în prezent au loc negocieri mai ales în Țara Galilor.

Potrivit sindicatului RCN, din cauza politicilor de austeritate care lovesc dur NHS, salariile membrilor săi au scăzut cu aproape 20% în zece ani, în termeni reali. Sindicatul solicită o majorare de circa 19%.

Directorul NHS Providers, Julian Hartley, a declarat că înțelege de ce atâția angajați au ajuns la un 'punct fără întoarcere', și a cerut guvernului să se așeze la masa negocierilor cu sindicatele pentru a se ajunge la un acord.

 

În jur de 88.000 de consultații medicale programate au fost deja anulate din cauza grevelor.

 

Sursa: adevarul.ro

Contor: 155 afișări

Gîlcă Costel, 7 februarie 2023 08:42

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner