s Bunicii care au grijă de nepoți ar putea să primească o indemnizație de până la 1.500 de lei pe lună, potrivit unor proiecte de lege scoase de la sertar de Comisia de Muncă din Camera Deputaților
8 Februarie 2023

Bunicii care au grijă de nepoți ar putea să primească o indemnizație de până la 1.500 de lei pe lună, potrivit unor proiecte de lege scoase de la sertar de Comisia de Muncă din Camera Deputaților

 

Bunicii care au grijă de nepoții lor ar putea să primească o indemnizație până la 1.500 de lei pe lună, potrivit unor proiecte de modificare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor. Concret, în situația în care copilul are sub 6 luni, respectiv un an în cazul copiilor cu dizabilități, atunci bunicii ar primi suma de 1.500 de lei pe lună. Dacă nepotul are peste 6 luni, suma lunară va fi de 650 de lei. Bunicii trebuie să fi obținut venituri însă, cu un an înainte, potrivit condițiilor impuse într-unul dintre proiecte.

Cele două proiecte au fost adoptate de Senat în 2020: unul a fost adoptat pe 10.02.2020 și celălalt pe 23.04.2020. În mod surprinzător, au apărut acum, la trei ani de când au fost adoptate de Senat, pe ordinea de zi a lucrărilor Comisiei pentru muncă din Camera Deputaților. Camera Deputaților este for decizional. Conform digi24.ro, „liderii comisiei au decis să amâne luarea deciziei cu două săptămâni”.

Banii ar urma să fie dați până când copilul împlinește vârsta de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilități.

După articolul 11 se introduce un nou articol, art. 11¹, cu următorul cuprins:

„Art. 11¹ – (1) Pe perioada acordării stimulentului de inserție prevăzut la art. 7, oricare dintre bunici beneficiază de o indemnizație pentru creșterea nepotului/nepoatei, dacă se află în relații de rudenie firească sau din adopție cu nepotul/nepoata pentru care solicită indemnizația și dacă are acordul părinților acestuia/acesteia.

(2) Cuantumul lunar al indemnizației prevăzute la alin. (1) este egal cu cuantumul lunar al stimulentului de inserție.”

Iată ce prevede Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010:

Articolul 7 – „(1) Persoanele care, în perioada în care sunt îndreptățite să beneficieze de concediul pentru creșterea copilului, prevăzut la art. 2 alin. (1), obțin venituri supuse impozitului potrivit art. 3 alin. (1) au dreptul la un stimulent de inserție, după cum urmează:

a) în cuantum de 1.500 lei, dacă persoanele îndreptățite obțin venituri înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 6 luni, respectiv 1 an în cazul copilului cu dizabilități. Cuantumul de 1.500 lei se acordă până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilități;

b) în cuantum de 650 lei dacă persoanele îndreptățite obțin venituri după împlinirea de către copil a vârstei de 6 luni, respectiv 1 an în cazul copilului cu dizabilități.

Condițiile pentru a beneficia de concediu pentru creșterea nepotului/nepoatei

În proiect apare că pot beneficia de concediul pentru creșterea nepotului/nepoatei în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap, și acele bunici care îndeplinesc următoarele:

a) „au realizat timp de cel puțin 12 luni venituri din salarii și asimilate salariilor, venituri din activități independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, denumite în continuare venituri supuse impozitului;

b) părinții firești/adoptivi ai copilului au prezentat în format scris acordul privind încredințarea copilului către unul dintre bunici, care va beneficia de concediu pentru creșterea nepotului/nepoatei.”

Indemnizația pentru creșterea nepotului/nepoatei se acordă la cerere. Documentele se vor depune la primăria comunei sau orașului unde are solicitantul domiciliul sau reședința, conform documentului.

Cine nu poate beneficia de concediu pentru creșterea nepotului

Bunicii cu pensii speciale nu pot beneficia de concediu pentru creșterea nepotului. Dacă copilul este înscris la creșă sau la alte unități de educație timpurie antepreșcolară, atunci bunica/bunicul nu poate lua acest concediu. În situația în care trec anii în care părintele are dreptul de a beneficia de indemnizația pentru creșterea copilului, nici bunicul nu poate lua concediul pentru creșterea nepotului.

Stirea completa pe edupedu.ro

Contor: 212 afișări

Gîlcă Costel, 8 februarie 2023 08:05

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner