Conducerea Șantierului Naval Constanța (SNC) bate în retragere în procesul în care mai mulți foști angajați au chemat compania în judecată pentru litigii de muncă. Aceștia și-au recâștigat unele drepturi pe fondul cauzei, iar reprezentanții SNC au atacat sentința civilă cu apel. Între timp, din câte se pare, cei din urmă s-au răzgândit.
Foștii salariați ai SNC care și-au cerut drepturile în instanță aproape au câștigat procesul intentat anul trecut. Vorbim despre cei 1 foși angajați care au cerut eliberarea unor documente doveditoare a vechimii și încadrarea în grupele superioare de muncă, pentru perioadă anterioară anului 2001.
Așa cum am mai arătat, în luna octombrie a anului trecut, instanța de fond a dat câștig de cauză reclamanților, care nu au putut obține aceste adeverințe de vechime pe cale amiabilă și au fost nevoiți să se adreseze instanței pentru a li se recunoaște unele drepturi.
” Obligă pârâtul la eliberarea pentru fiecare dintre reclamanți a unei adeverințe constatatoare a vechimii în muncă și/sau a încadrării în grupele superioare de muncă, cu indicarea modului detaliat al componenței drepturilor salariale și a modalității de calculare, reținere și plată a contribuției de asigurări sociale achitate de angajator, pentru veniturile brute obținute de către fiecare dintre reclamanți anterior datei de 01.04.2001 (…), se arată în încheierea de ședință din octombrie.
Doar că reprezentanții SNC au atacat cu apel această hotărâre, la Curtea de Apel Constanța, iar la termenul fixat pentru marți, 7 februarie, instanța a luat act de renunțarea la judecarea apelului. Practic, cei de la SNC, care au calitate de aoelanți-pârâți, au renunțat la apel. Însă ultima cale de atac este recursul, dacă vreuna din părți va ataca hotărârea Curții de Apel. Dacă în 30 de zile de la comunicarea hotărârii nu se va depune niciun recurs, va rămâne definitivă sentința dată pe fond, în favoarea reclamanților.
Sursa: focuspress.ro
Comentarii