Așadar, rămâne în vigoare proiectul de lege care prevede majorarea salarială pentru primari și președinți de consilii județene, care a fost votat în 27 septembrie 2022. De majorare vor beneficia și vicepreședinții, precum și angajații din administrațiile locale.
Uniunea Salvați România a sesizat CCR cu privire la legea prin care coaliția PSD - PNL - UDMR majorează cu până la 2.000 de lei indemnizațiile pentru primari și președinții de consilii județene.
Este vorba despre Legea de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului 115/2022 pentru completarea art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Sesizarea a fost semnată și de deputații Forța Dreptei și nu împiedică majorarea salariilor celorlalte categorii de bugetari, care s-a făcut de la 1 august prin OUG 115/2022, în vigoare în acest moment, a precizat USR. Potrivit USR, actul normativ cu care a sesizat CCR nu indică sursa de finanțare, așa cum prevede art. 138 alin. (5) din Constituție.
USR a invocat și încălcarea prevederilor constituționale referitoare la desfășurarea procedurii parlamentare de adoptare a legilor, în condițiile în care actul normativ a fost adoptat cu două zile înainte să expire termenul stabilit pentru depunerea amendamentelor.
După majorări, primarul Capitalei, de exemplu, ar urma să primească cu 2.200 de lei brut mai mult. Salariile primarilor din mariile municipii vor crește cu 1.650 lei brut, până la 17.250 de lei brut, cele ale primarilor orașelor mari vor ajunge la 13.800 de lei (+1.300 de lei), iar edilii comunelor mari vor ajunge să câștige 11.500 de lei brut, față de 10.500 în prezent.
Bani mai mulți va primi și personalul din administrațiile locale, salariile fiind stabilite în funcție de indemnizația viceprimarului sau a vicepreședintelui Consiliului Județean.
Anterior, în forma adoptată de Senat, legea prevedea majorarea salariilor tuturor demnitarilor, printre care președinte, miniștri, parlamentari, șefi ai unor instituții precum Academia Română, Consiliul Concurenței, AEP sau Curtea de Conturi.
Sursa: digi24.ro
Comentarii