s Guvernul a redefinit și a extins sectoarele de negociere colectivă
6 Martie 2023

Guvernul a redefinit și a extins sectoarele de negociere colectivă

Guvernul a aprobat o Hotărâre prin care redefinește sectoarele de negociere colectivă, pe care le extinde de la 30, în prezent, la 58, această măsură având rolul de a flexibiliza și de a încuraja negocierile colective la nivel de sector de activitate între partenerii sociali, pe baza interesului comun și prin acordul de voință al părților.

Decizia luată de Executiv urmărește îmbunătățirea cadrului legislativ al dialogului social, în vederea creșterii numărului de contracte colective muncă și a protejării resurselor, dar și a lucrătorilor.

Elaborarea actului normativ a urmărit respectarea unor principii, din care amintim:

  • sectoarele de activitate trebuie să fie distincte din punct de vedere al domeniului de activitate și omogene din punct de vedere al structurii lor;
  • criteriul de bază pentru definirea sectoarelor este Clasificarea Activităților din Economia Națională – Cod CAEN din patru cifre;
  • negocierile colective sunt libere și voluntare, inclusiv în privința stabilirii nivelurilor sectoriale la care partenerii sociali doresc să negocieze un contract colectiv de muncă;
  • posibilitatea federației sindicale sau patronale de a deveni reprezentativă în mai multe sectoare de activitate, ceea ce conferă dreptul de a negocia mai multe contracte colective de muncă la nivelul diferitelor sectoare de activitate, dacă sunt îndeplinite condițiile de reprezentativitate pentru fiecare sector de activitate în parte.

Revizuirea sectoarelor de negociere colectivă este prevăzută în Planul Național de Redresare și Reziliență - Jalonul 449  (Componenta 14. Buna guvernanță -  Reforma I4. Creșterea capacității organizațiilor societății civile de stimulare a cetățeniei active, de implicare profesionistă în planificarea și implementarea politicilor publice privind drepturile sociale), ca bază pentru contractul colectiv la nivel de sector de activitate, dar și în noua Lege a dialogului social, adoptată anul trecut, în luna decembrie (Legea nr. 367/2022).

 

 

Sursa: mmuncii.ro

Contor: 146 afișări

Gîlcă Costel, 6 martie 2023 08:00

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner