s Vodafone Italia anunta disponibilizarea a 1000 de angajati
17 Martie 2023

Vodafone Italia anunta disponibilizarea a 1000 de angajati

 Operatorul de telefonie Vodafone Italia a anunțat luni, 13 martie, că va face disponibilizări pentru a reduce costurile și a face față concurenței puternice din sectorul telecomunicațiilor din peninsulă, informează AFP.

Compania a precizat că că a demarat consultările cu sindicatele în vederea disponibilizării a 1.000 de angajați.

”Scăderea drastică a prețurilor, provocată de presiunea concurențială extraordinară, a antrenat un recul puternic al cifrei de afaceri și a marjelor în sectorul telecomunicațiilor, afectat și de criza energetică”, a explicat compania într-un comunicat de presă.Grupul britanic de telefonie Vodafone are aproximativ 5.700 de angajați în Italia.

 

În Italia, Vodafone controlează o cotă de 28,5% pe piața de telefonie mobilă și una de 16% pe piața de telefonie fixă. În exercițiul 2021-2022, cifra de afaceri a Vodafone Italia a scăzut cu 1,8% până la 4,38 miliarde de euro.

În primăvara anului trecut, grupul Vodafone a respins o ofertă de 11,25 miliarde de euro venită de la rivalul francez Iliad pentru preluarea Vodafone Italia, apreciind că oferta nu este în cel mai bun interes al acționarilor.

 

Mai mulți directori de companii de telefonie au făcut un apel pentru consolidarea pieței europene, în ideea de a reduce concurența și a crește rentabilitatea, într-un moment în care este nevoie de investiții mari în dezvoltarea serviciilor 5G și a rețelei de fibră optică.

Vodafone operează rețele mobile și fixe în 21 de țări și colaborează cu rețele mobile în alte 48 de țări. La 31 martie 2022, compania avea peste 300 de milioane de utilizatori de servicii mobile, peste 28 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix și 22 de milioane de clienți ai serviciilor TV

 

În România, Vodafone a înregistrat venituri din servicii de 764 milioane euro în anul fiscal încheiat la 31 martie 2022, iar baza de clienți a Vodafone România a ajuns la 11,1 milioane la 31 martie 2022.

 

Sursa: ziare.com

Contor: 167 afișări

Gîlcă Costel, 17 martie 2023 08:25

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner