Premierul Emil Boc a dispus Corpului de Control efectuarea unei anchete în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), legată inclusiv de modul de calcul al salariilor pentru unii angajaţi, susţin surse oficiale. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, a precizat că este vorba de o anchetă administrativă şi că acest control a fost demarat din 19 mai.
Situaţia în minister este complicată, în condiţiile în care proiectul de lege care permitea disponibilizările necesare evitări riscul de a nu mai putea fi plătite în integralitate salariile celor angajaţi în structurile MAI, nu aîntrunit numărul de voturi necesare adoptării.
Ministrul Internelor, Traian Igaş, a precizat că restructurările sunt absolut necesare şi ar fi trebuit făcute de mulţi ani. Lipsa reorganizării a condus la situaţia în care România are cu o sută de poliţişti la 100.000 de locuitori, peste media europeană.
(Sursa: Mediafax)



Comentarii