Seria de articole din nr. 4 al Revistei de Drept Social – dreptul muncii şi securităţii sociale, fondator Av. Costel Gîlcă, ed. Rosetti Educaţional, continuă cu articolul „Legea nr. 118/2010 între constituţionalitate şi convenţionalitate” al judecătorului Ciprian Diaconaru. Articolul tratează măsura în care diminuarea salariilor bugetarilor constituie o ingerinţă în dreptul de proprietate al beneficiarilor, tratând prevederile legii prin prisma dispoziţiilor internaţionale.
Începând cu anul 2010, salariaţii din sistemul bugetar şi-au primit remuneraţii în baza Legii 330/2009, dar, începând cu luna iulie a aceluiaşi an, salariile acestora au fost diminuate cu 25%, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Această reducere salarială şi imposibilitatea recuperării sumelor de bani aferente procentului de 25% prevăzut de lege au dus la ruperea justului echilibru ce trebuie păstrat între protecţia proprietăţii şi cerinţele interesului general. Totodată, interesul public urmărit prin Legea 118/2010 încalcă principiul proporţionalităţii consacrat de jurisprudenţa CEDO.



Comentarii