s Burse lunare şi meditaţii gratuite, pentru elevii romi interesaţi de o carieră medicală
28 Iunie 2011

Burse lunare şi meditaţii gratuite, pentru elevii romi interesaţi de o carieră medicală

Agenţia de Monitorizare a Presei, în parteneriat cu Fundaţia Roma Education Fund Romania, Asociaţia Medicilor Rezidenţi, Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate - SASTIPEN şi Open Society Institute au lansat proiectul "O generaţie de specialişti romi în domeniul medical în perioada ianuarie 2011 - ianuarie 2014".

Acesta îşi propune sprijinirea elevilor romi, care trec în clasa a XII-a sau a XIII-a şi care îşi doresc să urmeze o carieră în domeniul medical, prin burse lunare în valoare de 200 de lei şi meditaţii gratuite la biologie, chimie sau fizică, pe parcursul anului şcolar 2011 - 2012.

Elevii se pot înscrie în program accesând site-ul www.burseromi.ro, completând formularul online şi transmiţând prin poştă o serie de documente solicitate pe site.

În cadrul centrelor de tutorat sunt scoase la concurs 200 de locuri, cu posibilitatea suplimentării în cazul în care există cereri.  Acestea sunt destinate tinerilor romi interesaţi să susţină examenul de admitere în instituţii de învăţământ cu profil medical, în anul 2012. Tinerii pot aplica până la 30 septembrie 2011.

Elevii selectaţi în proiect vor putea participa la tabere de motivare, organizate într-un mediu care va combina jocul cu educaţia. Managementul carierei, leadership-ul şi lucrul în echipă, comunicarea eficientă şi responsabilităţile profesiei în domeniul medical sunt câteva dintre temele abordate în programa educaţională a taberelor.

(Sursa:Mediafax)

Contor: 2008 afișări

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 28 iunie 2011 09:06

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner