Cererea a fost formulată în faza recursului într‑un litigiu între doamna Schwemmer, pe de o parte, și Agentur für Arbeit Villingen‑Schwenningen – Familienkasse (Agenția pentru plasarea forței de muncă Villingen‑Schwenningen – Casa pentru alocații familiale, denumită în continuare „Familienkasse”), pe de altă parte, având ca obiect refuzul de a plăti persoanei în cauză prestații familiale complete în Germania.
Potrivit deciziei de trimitere, doamna Schwemmer locuiește în Germania împreună cu doi dintre copiii săi, născuți în 1992 și în 1995. În cursul anului 2005, aceasta a desfășurat o „activitate independentă în domeniul administrației imobiliare, al serviciilor de îngrijitor de imobile și al serviciilor de igienă”. Începând cu luna mai 2006, aceasta a exercitat o „activitate minoră” într‑o întreprindere. Din dosarul înaintat Curții rezultă că era vorba despre un „minijob” (activitate salariată minoră). Această activitate era scutită de asigurări sociale. În perioada în litigiu, doamna Schwemmer a plătit voluntar organismelor germane competente contribuții la asigurările de pensii, la asigurările de sănătate și la asigurarea pentru acoperirea riscului de dependență. Tatăl celor doi copii în cauză, de care doamna Schwemmer este divorțată din 1997, lucrează în Elveția. Acesta nu a solicitat în statul menționat prestațiile familiale, în valoare de 109,75 euro pentru fiecare copil, la care, potrivit instanței de trimitere, avea dreptul în temeiul dreptului elvețian. Printr‑o decizie din 21 martie 2006, confirmată în urma unei acțiuni de drept administrativ la 8 mai 2006, Familienkasse a limitat cuantumul prestațiilor pentru copii, pentru fiecare dintre cei doi copii, începând din luna ianuarie 2006, la suma parțială de 44,25 euro, corespunzătoare diferenței dintre cuantumul prestațiilor pentru copii prevăzute de legislația germană, respectiv 154 de euro, și cel al prestațiilor familiale la care tatăl copiilor avea dreptul în Elveția, respectiv 109,75 euro.
Doamna Schwemmer contestă această interpretare în fața instanței de trimitere, susținând în special că tatăl copiilor a omis să solicite acordarea prestaților prevăzute de legislația elvețiană numai în scopul de a‑i aduce un prejudiciu. Această situație nu ar fi prevăzută de Regulamentul nr. 574/72.
Aceasta fiind situația de fapt, instanța germană a decis formularea următoarelor întrebări preliminare:
”1. Dispozițiile articolului 76 [alineatul (2)] din Regulamentul nr. 1408/71 trebuie să fie aplicate, prin analogie, articolului 10 [alineatul (1)] litera (a) din Regulamentul nr. 574/72 în cazul în care părintele care are dreptul la prestațiile familiale nu solicită aceste prestații în țara în care lucrează?
2. În cazul în care articolul 76 [alineatul (2)] din Regulamentul nr. 1408/71 este aplicabil prin analogie: pe baza căror considerații discreționare poate fi aplicat articolul 10 [alineatul (1)] litera (a) din Regulamentul nr. 574/72 de către organismul competent în materia prestațiilor familiale din țara de reședință, ca și cum ar fi fost acordate prestații în țara locului de muncă? Prerogativa discreționară de a presupune că în țara locului de muncă au fost obținute prestații familiale poate să fie limitată în cazul în care titularul dreptului omite în mod intenționat să solicite prestațiile familiale la care are dreptul în țara locului de muncă în scopul de a prejudicia persoana beneficiară a alocațiilor familiale în țara de reședință?”
Analizând situația de fapt și legislația în vigoare, Curtea a decis că: ”articolul 76 din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați și cu familiile acestora care se deplasează în cadrul Comunității și articolul 10 din Regulamentul (CEE) nr. 574/72 al Consiliului din 21 martie 1972 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 1408/71, în versiunea lor modificată și actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996, astfel cum au fost modificate prin Regulamentul (CE) nr. 647/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 aprilie 2005, trebuie interpretate în sensul că un drept, care nu este subordonat unor condiții legate de asigurări, de încadrarea în muncă sau de desfășurarea unei activități independente, la prestațiile datorate potrivit legislației unui stat membru în care un părinte are reședința împreună cu copiii în favoarea cărora sunt acordate aceste prestații nu poate fi suspendat parțial într‑o situație, precum cea în cauză în acțiunea principală, în care fostul soț, care este celălalt părinte al copiilor respectivi, ar avea în principiu dreptul la prestațiile familiale potrivit legislației statului în care este încadrat în muncă, fie numai în temeiul legislației naționale a acestui stat, fie în conformitate cu articolul 73 din același Regulament nr. 1408/71, dar nu primește în mod efectiv prestațiile menționate pentru că nu a formulat o cerere în acest sens.”
(Sursa: curia.europa.eu)
Comentarii