s Curtea Constituţională a decis că legea prin care pensiile şi salariile sunt îngheţate în 2012 este constituțională
8 Decembrie 2011

Curtea Constituţională a decis că legea prin care pensiile şi salariile sunt îngheţate în 2012 este constituțională

Plenul Curţii Constituţionale s-a pronunțat, în ședința din 7 noiembrie, cu majoritate de voturi, împotriva obiecţiei de neconstituţionalitate formulată de opoziție, referitoare la Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.80/2010 pentru completarea art.11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.

Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei 80/2010 prevede, prin amendamentele adoptate, că "în anul 2012 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011".

Motivarea soluţiei va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României, pentru a proceda la promulgarea legii, conform art.77 alin.(3) din Legea fundamentală.

(Sursa: Curtea Constituțională)

Contor: 1315 afișări

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 8 decembrie 2011 09:32

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner