La sfârșitul anului 2011, valoarea activelor totale administrate în sistemul pensiilor private a ajuns la 6,857 mld. lei (6,421 mld. lei Pilon II şi 0,436 mld. lei Pilon III), în creştere cu 47,03% faţă de sfârşitul anului 2010 (creştere cu 45,85% raportat la moneda euro) şi cu 18,98% mai mare decât în urmă cu şase luni. Ponderea activelor fondurilor de pensii în PIB a înregistrat o valoare de 1,25%, potrivit datelor publicate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private în buletinul informativ aferent semestrului al II-lea din 2011.
Anul precedent, sistemul de pensii private a înregistrat o evoluţie constantă şi solidă și a numărului de participanţi. Astfel, în sistemul Pilonului II, numărul de participanţi depăşea 5,5 milioane persoane, iar fondurile de pensiile facultative câştigaseră aproximativ 40.000 noi clienţi, ajungând astfel la nivelul de 260.393 de persoane.
De asemenea, a doua parte a anului trecut a fost caracterizată de definitivarea unor proiecte majore pentru cadrul legislativ al pensiilor private şi cu efecte de lungă durată pentru piaţă. Unul dintre cele mai însemnate Fondul de garantare, ultima etapă de definitivare a mecanismului de siguranţă al sistemului. Un alt aspect important se referă la adoptarea Normei privind investirea şi evaluarea activelor fondurilor de pensii private, care permite fondurilor de pensii să îşi diversifice mai eficient portofoliul de investiţii.
(Sursa: CSSPP)



Comentarii