s Câştigul salarial mediu nominal net a fost în luna februarie de 1472 lei
5 Aprilie 2012

Câştigul salarial mediu nominal net a fost în luna februarie de 1472 lei

Câştigul salarial mediu nominal net a fost în luna februarie 2012 de 1472 lei, în creştere faţă de luna anterioară cu doar 5 lei (0,3%), potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică pe 4 aprile 2011. O creștere nesemnificativă s-a înregistrat și în cazul câştigul salarial mediu nominal brut, care a fost de 2028 lei, mai mare cu 6 lei faţă de luna ianuarie.

Cele mai mari valori ale câştigului salarial mediu nominal net s-au constatat în fabricarea produselor din tutun (4489 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (824 lei). 

Comparativ cu luna ianuarie, în majoritatea activităţilor din sectorul economic nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mic ca urmare a nerealizărilor de producţii ori încasărilor mai mici (funcţie de contracte), a reducerii sau întreruperii activităţii ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile, a dificultăţilor financiare şi concediilor fără plată.

Creșteri de impact s-au înregistrat doar în fabricarea produselor din tutun (cu 44,7%), în activităţi auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii-cu 11,0%), respectiv în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei; fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite), activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice- între 4,0% şi 7,5%).

Cele mai mari scăderi au putut fi constate în transporturi pe apă, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, activităţi de servicii anexe extracţiei (între 8,5% şi 10,5%), respectiv în activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune (inclusiv înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ; activităţi de difuzare si transmitere de programe), activităţi de editare, fabricarea altor mijloace de transport, alte activităţi de servicii, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (între 4,5% şi 7,5%).

În ceea ce privește sectorul bugetar, s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna ianuarie în:  

  • învăţământ (0,8%) – ca urmare a plăţii cu ora a cadrelor didactice;
  • administraţie publică (0,5%) - ca urmare a acordării de sume pentru diferite sporuri ori a plăţii concediilor de odihnă.

În activităţile de sănătate şi asistenţă socială (-0,3%) câştigul salarial mediu net a fost în  uşoară scădere faţă de luna ianuarie ca urmare a neplăţii drepturilor salariale cuvenite salariaţilor din unele unităţi din domeniul asistenţei sociale care s-au confruntat cu dificultăţi financiare.

(Sursa: INS)

Contor: 1414 afișări

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 5 aprilie 2012 07:57

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner