s Federația Sanitas respinge proiectul Legii Sănătății și amenință cu declanșarea grevei generale
25 Aprilie 2012

Federația Sanitas respinge proiectul Legii Sănătății și amenință cu declanșarea grevei generale

Președintele Federației Sanitas, Leonard Părăscu, a anunțat că sindicaliști din toată țara vor picheta Ministerul Sănătăţii în perioada 7-18 mai, timp de două ore în fiecare zi, aceștia fiind nemulțumiți de faptul că instituția nu a fost consultată cu privire la noul proiect de Lege a sănătății, potrivit Mediafax. În cazul în care nu vor găsi deschidere la Ministerul Sănătății este posibil ca aceștia să declanșeze chiar greva generală.

Leonard Părăscu a mai precizat că, în condițiile în care ministerul nu a răspuns repetatelor cereri adresate, de miercuri Sanitas va declanșa o campanie de strângere de semnături pentru respingerea proiectului Legii sănătăţii în forma sa actuală. „În acţiunea de strângere de semnături vor fi cooptaţi şi pensionarii. Campania va avea loc în spitale, în spaţii publice, în parcuri", a spus preşedintele Federaţiei Sanitas, într-o conferinţă de presă.

Sindicaliştii afirma că sunt împotriva noii legi, în care nu se regăseşte aproape 70 la sută din populaţia României şi al cărei scop este în principal privatizarea sănătăţii. În plus, Federaţia cere revenirea la salarizarea din iunie 2010, deblocarea de urgenţă a posturilor vacante din sistem şi eliminarea limitei de 70 la sută din bugetul unităţii sanitare privind cheltuielile de personal, aceasta din urmă în condiţiile în care 70 la sută din spitalele din România depăşesc acest procent.

În sistemul sanitar există în prezent un deficit de 50.000 de posturi, potrivit Sanitas, Federația cerând deblocarea măcar a jumătate dintre acestea.

 (Sursa: Mediafax)

Contor: 1373 afișări

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 25 aprilie 2012 07:27

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner