Baroul din Paris organizează, în lunile octombrie şi noiembrie 2012, o sesiune de practică cunoscută sub numele de "Stagiul Internaţional", destinată tinerilor avocaţi străini vorbitori de limbă franceză care doresc să descopere modul de exercitare a profesiei în Franţa, într-un mediu internaţional, potrivit unui comunicat de presă al Baroului Mehedinți.
Participanții vor lua parte în luna octombrie la cursuri privind sistemul juridic, etică juridică şi proceduri juridice în Franţa la Ecole de Formation du Barreau (Şcoala de Pregătire a Baroului), care se ocupă de pregătirea avocaţilor în Paris, sub îndrumarea celor mai remarcabili şi bine calificaţi formatori din Paris. Ulterior, în luna noiembrie, vor beneficia de efectuarea unui stagiu de practică într-un cabinet de avocatură, selectat de organizatori în funcție de nevoile avocaţilor străini.
Pentru a putea participa în cadrul programului, avocații români trebuie să îndeplinească o serie de condiții:
- să fie fluenți în limba franceză,
- să fie în vârsta de până la 40 de ani,
- să aibă încheiată asigurare de răspundere profesională.
Aplicaţiile pot fi transmise până la 30 iunie.
Participarea la cursuri este în totalitate acoperită de Baroul din Paris. Candidatul are în sarcina sa costurile privind transportul, precum şi cazarea şi alte cheltuieli personale pe parcursul şederii în Paris. Cu toate acestea, participanţii pot beneficia de o bursă oferită de Ambasada Franţei.
(Sursa: Baroul Mehedinți)



Comentarii