s Critica procedurii necontencioase privind obținerea reprezentativității sindicatelor la nivel de unitate
12 Iunie 2012

Critica procedurii necontencioase privind obținerea reprezentativității sindicatelor la nivel de unitate

În nr. 5/2012 al Revistei de drept social-dreptul muncii şi securităţii sociale, fondator av. Costel Gîlcă, editura Rosetti Internaţional, a fost publicat articolul „Critica procedurii necontencioase privind obținerea reprezentativității sindicatelor la nivel de unitate” al avocatului Răzvan Vasiliu.

În acest studiu, avocatul Răzvan Vasiliu urmărește prezentarea inconveniențelor procedurii necontencioase privind obținerea reprezentativității sindicatelor la nivel de unitate în condițiile în care intrarea în vigoare a Legii nr. 62/2011 a schimbat radical condițiile pe care organizațiile sindicale trebuie să le indeplinească pentru a obține reprezentativitatea și, implicit, regulile de reprezentare a salariaților în cadrul negocierilor colective.

Principalele inconveniențe practice care apar ca urmare a obținerii reprezentativității utilizând procedura necontencioasă de judecată sunt următoarele:

  1. Judecătorul sesizat cu cererea de acordare a reprezentativității nu are posibilitatea efectivă de a analiza documentele prezentate, conformitatea lor cu realitatea, acesta mai degrabă luând act de o situație de fapt, pe baza unor înscrisuri prezentate de către sindicatul petent.
  2. Angajatorul sau sindicatele din cadrul unității sunt puse în fața faptului împlinit în momentul în care li se aduce la cunoștință existența unei încheieri de acordarea a reprezentativității;
  3. Negocierea colectivă este îngreunată și tergiversată;
  4. Încărcarea rolului instanțelor prin formularea căilor de atac de către persoanele interesate.

Soluțiile propuse pentru eliminarea acestor probleme sunt:

  1. Cererea de obținere a reprezentativității ar trebui să fie soluționată în contradictoriu cu unitatea în cadrul căreia funcționează sindicatul, precum și în contradictoriu cu celelalte sindicate existente în unitate sau cu reprezentatnții salariților, pe calea dreptului comun.
  2. Ar trebui schimbată și jurisdicția în materie, competența soluționării unor astfel de cereri trebuind să fie apanajul instanțelor de dreptul muncii, întrucât acordarea reprezentativității unei organizații sindicale are implicații directe în ceea ce privește raporturile de muncă, relațiile angajat-sindicat.

Contor: 2223 afișări

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 12 iunie 2012 07:50

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
Daniel spunea,
12 iunie 2012, 11:47

Pertinenta opinia.

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner