s Caștigul salarial mediu a crescut cu 22 de lei în luna iunie
7 August 2012

Caștigul salarial mediu a crescut cu 22 de lei în luna iunie

Institutul Național de Statistică anunță o creștere a câştigului salarial net în iunie 2012, faţă de luna mai, cu 1,4%, sau 22 de lei, ajungând la suma de 1.552 lei. Cele mai ridicate valori s-au înregistrat în în intermedieri financiare (4.114 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (845) lei. La rândul său, câştigul salarial mediu nominal brut a fost în creștere (+1,5%) fiind de 2140 lei.

În majoritatea activităţilor din sectorul economic nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare faţă de luna mai 2012, acest aspect fiind influențat de acordarea de prime ocazionale, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă) ori realizarea de producţii ori încasări mai mari (funcţie de contracte). Astfel, cele mai mari creşteri au fost înregistrate în fabricarea produselor din tutun şi telecomunicaţii - 24,6%, respectiv 23,3%.

Scăderile câştigului salarial au fost determinate de acordarea în luna mai de premii ocazionale, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). De asemenea, câştigul salarial mediu net din luna iunie 2012 a scăzut ca urmare a nerealizărilor de producţie, încasărilor mai mici (funcţie de contracte), dificultăţilor financiare şi lipsei de comenzi cu care s-au confruntat unele unităţi economice.Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat astfel: cu 16% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, respectiv cu 14,3% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului.

Modificări pozitive s-au înregistrat și în sectorul bugetar. Au avut loc creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna mai, ca urmare a aplicării prevederilor OUG 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale. Astfel, în administraţia publică valoarea câştigului salarial mediu net a crescut în iunie faţă de mai cu 7,9%, în sănătate şi asistenţă socială cu 6,9%, iar în învăţământ cu 4%.

În sănătate şi asistenţă socială câştigul salarial mediu net a fost influenţat şi de plata drepturilor salariale cuvenite salariaţilor cu câştiguri salariale mici, din unele unităţi din domeniul asistenţei sociale care s-au confruntat cu dificultăţi financiare în lunile precedente. De asemenea, în învăţământ câştigul salarial mediu net a fost influenţat şi de reducerea sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice, ca urmare a începerii vacanţei şcolare.

(Sursa: INS)

Contor: 1159 afișări

SCPA Gîlcă & Vasiliu, 7 august 2012 07:50

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner