În evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 10.309 locuri de muncă, în perioada 20-26 septembrie 2012. Cele mai multe job-uri sunt disponibile în județele: Cluj- 1593, Iaşi- 828, Municipiul Bucureşti- 697, Arad- 478, Timiş- 427, Călăraşi- 426, Hunedoara- 383, Sibiu- 314. La polul opus, se află județele: Buzău- 58, Olt- 49, Mehedinţi- 45, Galaţi- 42, Caraş-Severin- 19 locuri de muncă.
Persoanele cu studii superioare au la dispoziție 821 locuri de muncă, după cum urmează: ingineri şi subingineri: (inginer mecanic- 43, inginer de sistem în informatică- 42, inginer nave- 21, inginer de sistem software- 15 etc.), programator- 50, asistent medical generalist-37, consultant în informatică- 29, consilier vânzări asigurări- 16, director vânzări-12, manager-10, reprezentant medical- 9 etc.
Majoritatea posturilor vacante (9.488) sunt dedicate persoanelor cu studii medii, profesionale şi lucrătorilor necalificaţi. Angajatorii caută persoane pentru poziții de: muncitor necalificat în industria confecţiilor- 722, confecţioner-asamblor articole din textile – 693, operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice – 557, şofer autocamion/maşină de mare tonaj-234, agent de securitate- 227, muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor-218, lucrător comercial- 207, manipulant mărfuri- 206, sudor- 199.
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă sau pot accesa adresa de internet http://lmv.anofm.ro/index_lmv.php, unde pot vizualiza locurile de muncă vacante oferite în fiecare judeţ, pe meserii, precum şi persoanele de contact cărora le pot solicita informaţii suplimentare.
(Sursa: ANOFM)



Comentarii