La 5 ani și o luna de la data integrării României în Uniunii Europeană sunt eurosceptic. Nu cred că această integrare a adus cu sine o bunăstare generală a României. De fapt, cred că a adus doar umilință. Umilința de a fi acceptați în UE, negocierea condițiilor de aderare în UE în genunchi, fiind obligați să vindem totul europenilor (apă, gaz, electricitate, petrol, rafinării etc.), umilința de a avea dreptul la muncă în statele UE.
Dimpotrivă, cred că prețul pe care fiecare dintre noi, românii, l-am plătit este mult mai mare, incomparabil mai mare decât beneficiile pe care le avem.
Am să enumer beneficiile integrării României în Uniunea Europeană.
Beneficiul major este acela de a călători liber și de a munci într-unul din statele membre UE.
În primul rând trebuie observat că românii au fost primiți în UE pentru locurile de muncă foarte slab calificate, pe salarii mult mai mici decât ale localnicilor și uneori cu sacrificii personale și familiale enorme (costurile pe care familiile dezmembrate le suportă, copiii crescuți fără părinții care au plecat la cules de căpșuni pentru 400 de euro pe lună sunt incomensurabile), condițiile uneori la limita umanului pe care unii dintre români plecați să muncească au trebuit să le suporte sunt incalculabile.
Apoi trebuie observat că românii nu au avut piața muncii liberă, ci timp de 5 ani de la integrare au muncit fiecare cum a putut, majoritatea fără forme legale, majoritatea pe salarii care permit supraviețuirea sub condițiile decenței umane, fiind obligați să se ascundă, ca ultimii oameni, ori de câte ori veneau în control autoritățile statului respectiv. Poveștile de viață și umilința trăite de românii plecați la muncă în străinătate întrec cu mult imaginația mea, eu am cules doar câteva din aceste povești.
Au existat campanii de presă furibunde împotriva muncii românilor (în Italia, iar mai nou în Marea Britanie), deși majoritatea românilor de acolo munceau corect și cinstit, dar mai ales creau plusvaloare majoră acestor țări, estimându-se că 1% din creșterea economică a acestor state se datorează muncitorilor români și bulgari.
Nu neg ca nu există o categorie de români aflați la periferia societății care nu respectă regulile, însă de aici și până a nu face nici cea mai mică diferență între români este o cale foarte lungă, însă se fundamentează pe reaua credință a politicienilor și a presei acestor state.
Suntem târâți într-o mizerie doar pentru simplul fapt că suntem români, se caută fapte de delincvență pentru a ne include, în mod intenționat, în aceeași mizerie, deși ……….
Deși toate statele UE s-au grăbit să accepte medicii noștri, medici plecați din țară pentru bani mai mulți, după ce fiecare dintre noi, românii, din puținul nostru am finanțat învățământul medical. Nu doar că l-am finanțat, dar acum suportăm și lipsa cadrelor medicale, pentru că acestea, după ce au făcut studii pe munca noastră, pe banii noștri, sunt tentați de salariile mai avantajoase din alte state.
Așadar, statele UE se bucură de banii noștri, în toate formele posibile, însă tot noi suntem cei umiliți, iar guvernul nu a luat decât foarte rar poziție cu privire la acest aspect. Nici reprezentanții noștri în Parlamentul European nu am văzut să fi luat poziție publică cu privire la această denigrare.
Eu nu sunt cetățean al lumii de mâna a doua, nu mă simt cu nimic inferior unui german, unui englez sau unui francez. Nici educațional, nici comportamental. Sunt un individ uman normal și corect și m-am săturat să vad campanii de presă pe demnitatea noastră.
Așadar, după ce am dat forță de muncă ieftină, după ce am exportat în UE forță de muncă ce a a fost calificată pe banii noștri (medici, ingineri, fizicieni, matematicieni etc.), tot noi, românii, suntem tratați ca urmași direcți ai lui Ginghis Han, ca niște slugi la curțile colonialiștilor.
Dacă ar fi numai acest „furt” al forței de muncă de către UE, și tot ar fi suficient, însă sacrificiile pe care le-am făcut sunt imense, iar beneficiile sunt aproape minime.
Am „privatizat”, adică am vândut ieftin, toate bogățiile țării, sau majoritatea lor, am destructurat întreaga economie și am distrus toate marile întreprinderi, ce nu s-a distrus s-a „privatizat”.
În vederea integrării în UE a trebuit să ne revizuim întreaga poziție comercială a României și să o armonizăm cu cea a UE, altfel spus, să încetăm orice relație comercială care ar fi putut pune în pericol produsele fabricate în UE, dar care ar fi putut constitui pentru România o sursă de comerț exterior sănătoasă (exporturi și importuri favorabile balanței economice a României).
Ne găsim la 5 ani de la integrarea României în Uniunea Europeană. Nimic din ce ne așteptam nu s-a întâmplat. Nu avem nicio creștere economică, ba dimpotrivă, ne zbatem într-o sărăcie cumplită, suportăm șocuri peste șocuri, disponibilizări peste disponibilizări, reduceri de costuri peste reduceri de costuri, suportăm rate incredibile pentru a avea dreptul la un acoperiș deasupra capului, pentru orice afacere pe care o deschidem trebuie să muncim de 10 ori cât un european ca să ii dăm un contur, ne chibzuim cu mare grijă cei 200 euro de pensie, însă toți banii îi cheltuim în supermarketuri europene și pe produse europene, altfel spus, contribuim la bunăstarea celorlalte state membre, deși suntem tratați ca oameni de la periferia societății.
Și care este beneficiul? Simte cineva că integrarea României a adus cu sine o creștere a bunăstării generale? Simte cineva că, în afara călătoriilor libere în spațiul UE, s-a schimbat ceva în viața lui cotidiană?
Personal nu simt o schimbare în bine a bunăstării poporului român, ci dimpotrivă, pe lângă umilirile continue din partea statelor membre, pentru simplul fapt că sunt român (mă refer la politicienii și mass-media europeană), pe lângă faptul că sunt conștient că am vândut toate bogățiile țării, nu am câștigat nimic concret și efectiv, iar poporul român, în ansamblul lui, trăiește la limita sărăciei.
Poate nu avem așa mulți bani ca alte popoare, poate nu avem spirit imperialist sau de cuceritori ca alte popoare, însă cu siguranță avem valorile noastre, pe care nu le găsim la alte popoare europene: toleranța și empatia spirituală. Dar dincolo de aceste asemănări și deosebiri, avem ceva comun, și anume: dreptul de a fi tratați cu demnitate! Nu este mult, este doar o formă de respect din partea celorlalte state UE, în special cele foste colonialiste.
Poate mă înșel eu, așa că vă aștept cu argumente în favoarea succesului integrării României în UE.
Comentarii
la fel ca si dv sunt un eurosceptic am insa ceva de corectat sau de adaugat la cele afirmate de DV. anume nu am vindut toate bogatiile ci ne-au fost luate sau date de unii dintre ai nostri pe gratis sau pe spagi minore.de cistigat au gistigat in mrea lor majoritate fostii securisti si pramatiilecare au furat si s-au imbogatit fara jena. asa cum erau unii impotriva ANI nu au catadicsit sa le mareasca lefurile oare de ce ?si alte cite si mai cite. la revedere.
Cred ca e vb de 6 ani de fapt,nu doar 5.
Foarte trist si adevarat tot ce ati scris.
De acord cu tine Costel Galca. Chiar astazi, in drum spre Bacau, îi spuneam unui prieten ca am devenit eurosceptic si ca imi doresc ca Romania sa paraseasca aceasta Uniune care nu ne-a adus nici un beneficiu si prevad ca pe viitor vom pierde absolut tot. Incepand cu suveranitatea si terminand cu cedarea unor teritorii, viitoarele regiuni ce sunt pregatite acum. Ne-au destabilizat, ne-au alungat din tara si acum au inceput procesul de preluare a teritoriilor. Dar poate vom reusi sa ne trezim si sa ne opunem acestor planuri.