Conform art. 238 NCPC judecătorul trebuie să facă o estimare a duratei cercetării procesului, în sensul că la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, judecătorul, după ascultarea părților, va estima durata necesară pentru cercetarea procesului, ținând cont de împrejurările cauzei, astfel încât procesul să fie soluționat într-un termen optim și previzibil. Astfel, durata estimată va fi consemnată în încheiere, și doar pentru motive temeinice, ascultând părțile, judecătorul va putea reconsidera durata inițial stabilită.
Acest text trebuie coroborat și cu art. 6 din NCPC, deoarece soluționarea unui proces în mod echitabil este strâns legată și de soluționarea acestuia într-un termen rezonabil, termen estimat de această dată în mod obligatoriu de către instanța de judecată, fiind o premieră în sistemul nostru de drept procesual; această obligație trebuie să fie îndeplinită de către judecător chiar de la primul termen de judecată, dar numai după ascultarea părților implicate în respectivul proces.
În doctrină[1] se reține că estimarea duratei procesului este un act de pură administrare a justiției, care trebuie să fie realizat numai după ascultarea părților, adică cu respectarea principiului dreptului la apărare și mai ales cu respectarea principiului contradictorialității; astfel, audierea părților nu este necesară cu deosebire pentru stabilirea duratei cercetării procesului, ci mai cu seamă asupra împrejurărilor cauzei, în funcție de care se face o atare estimare.
Din acest text nu rezultă și o sancțiune pentru judecător în cazul în care acesta nu face la primul termen de judecată estimarea, și de aceea considerăm că neîndeplinirea acestei obligații nu poate aveam consecințe în ceea ce privește valabilitatea hotărârea judecătorească pronunțată și a celorlalte acte procedurale îndeplinite.
Criteriile care trebuie avute în vedere pentru stabilirea acestei estimări a duratei procesului sunt cele strict legate de împrejurările cauzei, adică de obiectul și natura cauzei.
Și în situația estimării duratei procesului instanța se pronunță printr-o încheiere, care este preparatorie, nu interlocutorie deoarece prin aceasta nu se va soluționa o excepție sau un alt incident procedural, iar judecătorul are posibilitatea să revină și să modifice durata estimată inițial, numai pentru motive temeninice.
Nici de această dată legiuitorul nu oferă o definiție sau exemple clare ale acestor motive temeinice, pentru care judecătorul poate modifica durata inițial estimată, motiv pentru care tot instanța de judecată urmează să aprecieze în funcție de situația dedusă judecății care ar putea fi acele motive temeinice.
Chiar dacă nu există o sancțiune pentru nerespectarea acestei obligații, judecătorul trebuie să fie ținut să respecte termenul estimat al procesului, deoarece în acest sens se pot face aplicabile dispozițiile cu privire la abaterile disciplinare ale judecătorilor[2].
[1] A se vedea Ioan Leș, Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole, Ed. C.H.Beck, pg. 374-375.
[2] A se vedea art. 99 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor - actualizata la 8.10.2007, care include ultimele modificari aduse de OUG nr. 100/2007 publicata in Monitorul Oficial nr. 684 din 08.10.2007.
Comentarii