În perioada 25 – 29 martie 2013, Inspecția Muncii a derulat acțiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală de 3.143.600 de lei și au fost depistate 293 de persoane care lucrau fără forme legale.
În domeniul relațiilor de muncă, s-au efectuat 2.050 de controale și s-au aplicat amenzi în valoare de 2.390.500 de lei, dintre care 1.674.000 de lei pentru munca la negru. În plus, au fost înaintate 9 propuneri de cercetare penală cu privire la angajatorii care au primit la muncă mai mult de cinci persoane fără forme legale de angajare. Pentru 39 de persoane fizice s-au aplicat sancțiuni contravenționale pentru că au acceptat să muncească fără a avea încheiate contracte individuale de muncă în formă scrisă.
În domeniul securității și sănătății în muncă au fost efectuate 1.462 de controale și s-au aplicat amenzi în valoare de 753.100 de lei. La 11 angajatori s-a dispus oprirea din funcțiune a echipamentelor de muncă pentru că exista pericol iminent de accidentare.
În urma controalelor, inspectorii de muncă au dispus în domeniul relațiilor de muncă 4.269 de măsuri iar în domeniul securității și sănătății în muncă 2.049. Inspecția Muncii va urmări, prin inspectoratele teritoriale de muncă îndeplinirea în termen a măsurilor dispuse de inspectori.
(Sursa: Inspecția Muncii)



Comentarii