"Jurisdicția profesională se impune ca o necesitate socială în țările cu mai intensă viață industrială și comercială. Prima instanță profesională a luat astfel naștere în Franța, sub Napoleon, în anul 1806, prin înființarea unui „conseil de prud’hommes", compus dintr’un număr egal de salariați și patroni, cu scopul de a lichida, pe cale de conciliere sau judecată, litigiile izvorâte dintr’un contract de muncă.
În decursul timpului, de mai bine de un secol până astăzi, jurisdicția profesională se amplifică și se extinde astfel, încât astăzi nu se poate concepe o viață industrială și comercială intensă, fără normalizarea raporturilor dintre patroni și salariați cu ajutorul acestei instituții.
Ea are de răspuns următoarelor imperative cerințe:
Față de complexitatea fenomenelor din lumea industrial-comercială, o cunoaștere precisă a muncii și condițiunilor ei tehnice este absolut necesară pentru distribuirea dreptății.
Jurisdicția profesională, prin prezența reprezentantului patronal și salariat, se adaptează tuturor modificărilor tehnice, de la sine ivite, în condițiunile muncii industriale și se bucură deci de mlădierea corespunzătoare mașinismului ce evoluează cu repeziciune.
Prezența unui reprezentant muncitoresc în această justiție are și o valoare psihologică de serioasă însemnătate, ajutând la pacificarea spiritelor și menținerea ordinei.
Menită, prin însăși esența ei, să fie o instituție populară, de care să se bucure în primul rând salariatul ce trăiește de la o zi Ia alta prin munca Iui, jurisdicția profesională trebuie să lucreze foarte repede și să coste foarte ieftin.
Calificativul de justiție de categorie socială, de breaslă — de ordine mai mult formală — subliniază însă tocmai această menire, de a da unei întregi pături sociale o dreptate consimțită, pe care să se poată bizui întreaga noastră legislație contemporană.
Jurisdicția profesională slujește astfel nu numai muncitorului, dar și patronului, economiei generale, adică întregii societăți.
Ea funcționează astăzi în aproape toate țările Europei, fiind necunoscută doar în țările cu infimă viață industrială ca Bulgaria, Estonia, Grecia, Letonia, Lituania. Este adevărat că Marea Britanie, deși țară eminamente industrială, nu posedă o jurisdicție profesională, trebuie reținut însă că conflictele de natură profesională se rezolvă acolo, în marea lor majoritate, prin arbitraj, fără să se fi renunțat totuși cu desăvârșire la o justiție profesională. Are astfel o „Court Industrial”, cu menirea nu numai de a aplana, ci și de a impune condiții de muncă, de a crea un drept profesional.
Toate celelalte țări, ca: Belgia, Franța, Italia, Austria, Spania, Cehoslovacia, Germania, Rusia, Ungaria, au organizat o jurisdicție profesională, mai mult ori mai puțin completă, bazată pe sistemul participării, în instanța de judecată, a reprezentanților patronali și salariați. Iar în forme mai rudimentare o au și Iugoslavia, Olanda, Polonia, Elveția.
Dar chiar și în România, jurisdicția profesională nu a fost cu totul necunoscută.
Astfel în Vechiul Regat a existat, în baza legii meseriilor din 1912, pe lângă fiecare corporație, o Comisiune de judecată pentru rezolvarea neînțelegerilor dintre meseriași și societățile de meseriași sau dintre meseriași și patroni, în legătură cu exercitarea meseriei — compusă dintr’un judecător ca președinte, un membru ales de patron și altul ales de meseriași ori muncitori. Comisiunea judeca Ia sediul judecătoriei. Ea trebuia să propună mai întâi împăcarea părților. Această instanță însă a funcționat scurt timp, întrucât întâmpina dificultăți, ca de exemplu neprezentarea asesorilor la ședințe — fiind transformată prin legea din 28 Aprilie 1913 în Comisiune de împăcare, în fața căreia, dacă nu reușea concilierea, se dresa un proces-verbal, partea nemulțumită putându-se adresa judecătoriei de ocol. Nici acest sistem însă nu a dat rezultate, pentru că comitetele breslelor n’au funcționat cum trebuie, iar judecătoriile de ocoale, acaparate de o mulțime de alte procese, n’au putut să dea curs repede judecăților de muncă.
În Ardeal, încă din 1884, prin legea industrială, s’au înființat Comisii de împăciuire pe lângă corporațiile industriale, fiind compuse din patroni și muncitori și având de obiect aplanarea conflictelor relative la muncă. Nereușind împăcarea, Comisiunea hotărăște cu majoritate. Hotărârea ei poate fi atacată, în termen de opt zile, de partea nemulțumită la instanța ordinară, ceea ce nu împiedică însă executarea. Prima instanță industrială e alcătuită din pretori în comunele rurale, din consiliul comunal în orașe și din prefectul poliției în municipii. A doua instanță se compune din subprefect în județ, iar în municipii din consiliul municipal. A treia instanță o alcătuiește Ministerul Muncii pentru chestiile relative la muncă și Ministerul Industriei pentru cele relative la exercitarea unei industrii sau a unui comerț. Partea nemulțumită cu decizia autorității industriale de primă instanță, competentă în ceea ce privește toate conflictele derivate dintr’un contract de muncă, își poate valorifica pretențiunile pe calea ordinară în termen de opt zile. Instanța industrială mai judecă și contravențiile relative la măsurile de proteguire a ucenicilor, lucrătorilor, etc.
În Bucovina, încă din 1859, prin codul industrial Austriac, s’au creat Comisii de împăciuire și arbitraj ale corporațiilor. Iar prin legea din 27 Noembrie 1896 se înființează judecătorii industriale, în Cernăuți luând ființă în 1906 judecătoria industrială, cu competența de a judeca diferendele dintre personalul conducător sau auxiliar al întreprinderilor ori lucrători și patronii lor, cu privire la raportul lor de muncă. Ea este compusă dintr’un magistrat ca președinte al instanței și din zece membri asesori aleși în mod paritar de lucrători și patroni, în colegii electorale separate. Completul de judecată se compune din magistrat și din doi asesori: un patron și un lucrător. Pentru judecarea apelurilor, Tribunalul se complectează la fel prin cooptarea a doi asesori industriali.
Legea contractelor de muncă din 1929, prevăzând înființarea jurisdicției profesionale, prin art. 120, dă în compentența judecătoriilor de ocol toate litigiile derivând din aplicațiunea ei, afară de Ardeal și Bucovina, unde sunt menținute instanțele industriale în ceea ce privește afacerile ce intrau în competința lor.
Din cele de mai sus se desprinde diversitatea regimurilor din cele trei părți ale țării. Cât privește Basarabia, este total lipsită de un asemenea regim. De altfel și sistemul din Vechiul Regat e ca și inexistent, iar cel din Ardeal funcționează aproape fără nicio eficacitate. În Bucovina, deși judecătoria industrială e în spiritul vremilor noui, nu-și are aplicarea însă decât într'un restrâns cerc local.
Ce rămâne așadar pentru rezolvarea neînțelegerilor din câmpul muncii? Instituțiile de drept comun, anevoioase, costisitoare. O jurisdicție specială apare, pentru atâtea motive, absolut necesară. Bine chibzuită în organizare, ea, departe de a constitui un prilej de dezbinare socială, poate fi cel mai bun și mai sigur mijloc de a lega interesul profesional de marile interese ale vieții publice".
Comentarii