De foarte multe ori, în calitatea mea de avocat specializat în dreptul muncii, dar și colegii mei din birou, ne-am confruntat cu aceeași problemă majoră: formalitatea excesivă a deciziei de concediere și o interpretarea neunitară a acestor norme de către instanțele judecătorești.
Este foarte interesant că formularea ambiguă a motivului de concediere (chiar dacă din decizie rezultă cu destulă claritate motivul concedierii) atrage nulitatea deciziei de concediere, deși pe fond acestă decizie de impune cu necesitate.
Un angajator diligent (deși din statistici rezultă că principala problemă a anulării deciziilor de concediere nu o constituie formalismul excesiv, cât mai degrabă superficialitatea cu care angajatorii emit aceste decizii) poate să completeze corect acest formular, numit decizia de concediere.
Așadar, un angajator diligent poate cu ușurință să îndeplinească această formalitate, trecând, în fața judecătorului, testul de atenție și diligență.
După ce acest test a fost trecut, urmează analiza pe fond a motivelor care au condus la emiterea deciziei de concediere. Judecătorul va intra în fondul problemei și va analiza documentele pe care angajatorul le pune le dispoziția judecătorului.
Problema, în special în cazul concedierilor pentru motive care nu țin de persoana salariatului, apare însă cu privire la documentele care stau la baza concedierilor ca urmare a reorganizării unității.
Dacă în cazul concedierilor disciplinare nu apar probleme majore cu privire la întocmirea acestora, deoarece, cercetarea disciplinară presupune, în anumite condiții, prezenta salariatului, așadar acesta este implicat, într-o oarecare măsură, în procesul de elaborare a actelor premergătoare emiterii concedierii, în situația concedierilor ca urmare a reorganizării, salariatul este un simplu spectator al tuturor documentelor emise de către angajator.
Salariatul, în acest ultim caz al concedierii ca urmare a reorganizării societății, nu primește decât decizia de concediere, fără nici un alt document care să susțină această concediere.
Lipsa comunicării acestor documente dă posibilitatea unei mari marje de manevră pentru angajator care are posibilitatea ulterior, de multe ori chiar pe parcursul desfășurării procesului, să întocmească documentele care stau la baza emiterii deciziei de concediere și să le prezinte judecătorului în cea mai corectă formă (mai ales dacă la emiterea acestor documente angajatorul a fost asistat de specialiști)
Astfel, nu de puține ori angajatorii au trebuit să (re)creeze documentele care stau la baza emiterii deciziei, toate aceste trebuind să fie antedatate evident: referatul de necesitate pentru desființarea postului, hotărârea Consiliului de Administrație, vechea organigrama, noua organigramă etc.
De aceea, în virtutea principiului bunei credințe în dreptul muncii, și pentru o corectă relație de muncă, apreciem pe de o parte că ar trebui eliminat acest formalism excesiv al formei deciziei de concediere, care îi transformă pe mulți judecători de la secțiile de conflicte de muncă în simplii funcționari (care verifică dacă formularul a fost corect completat), iar pe de altă parte ar trebui ca angajatorul să fie obligat ca la emiterea deciziei de concediere să înmâneze salariatului și toate documentele care au stat la baza emiterii deciziei.
Numai prin relaxarea formalismului excesiv (și inutil) al deciziei de concediere și prin înmânarea salariatului a documentelor care au stat la baza deciziei de concediere se poate asigura în mod real o cercetare, o judecată corectă a necesității reorganizării societății și implicit a emiterii deciziei de concediere.
Dacă se va proceda astfel, înmânarea odată cu decizia de concediere și a documentelor care au stat la baza emiterii acesteia și eliminarea formalismului deciziei de concediere, pe de o parte judecătorii se vor transforma cu adevărat în „persoane care judecă” și nu care „verifică corectitudinea formularului”, iar pe de alta hotărârile pe care le vor pronunța vor fi în acord cu adevărul realității faptice din întreprindere și nu numai în acord cu adevărul normelor legale, între cele două tipuri de adevăr (faptic și legal) existând mari diferențe.
Așadar, de lege ferenda propunem ca la emiterea deciziei de concediere, salariatul să primească și toate celelalte documente care au stat la baza emiterii acestei decizii.
Comentarii