s Proiect de lege pentru modificarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă
3 Septembrie 2010

Proiect de lege pentru modificarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă

Senatul României dezbate un proiect de lege lege pentru modificarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, prin care angajatorii care încadrează în muncă persoane aflate în șomaj, ar putea primi o subvenție din partea statului.

Potrivit acestui proiect, angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, șomeri indemnizați aflați în evidența Agențiilor Județene pentru Ocuparea Fortei de Muncă, la data de 31 decembrie 2009, primesc pentru o perioadă de 12 luni, o subvenție lunară pentru fiecare persoană încadrată, reprezentând o sumă acordată diferențiat în funcție de nivelul studiilor, astfel:

  1. 1 salariu de baza minim brut pe economie garantat in plata, in vigoare la data incadrarii in munca, pentru persoanele incadrate, in cazul in care ocupa un post pentru care conditia de pregatire este aceea de finalizare a ciclului inferior al liceului sau al scolillor de arte si meserii.
  2. 1,2 salarii de baza minime brute pe economie, garantate in plata, pentru persoanele incadrate, in cazul in care conditia de pregatire este aceea de finalizare aa ciclului secundar superior liceal sau invatamantului postliceal.
  3. 1,5 salarii de baza minime brute, pentru persoanele incadrate, in cazul in care conditia de pregatire este aceea de finalizare a invatamantului superior.

Cei ce angajează șomeri sunt obligați să mențină raporturile de muncă ale acestor salariați cel puțin 2 ani de la data încadrării în muncă, în caz contrar fiind obligați să restituie în totalitate Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă sumele încasate pentru fiecare persoană, la care se adaugă dobânda de referință a BNR, în vigoare la data încetării raporturilor de muncă.

Proiectul a primit avizul favorabil al Comisiei pentru uget, finanțe, activitate bancară și piață de capital și urmează să fie dezbătut în plen în săptămâna care urmează.

Guvernul se opune inițiativei legislative, considerând că aplicarea unor astfel de prevederi ar genera influențe financiare negative asupra cheltuielilor bugetului asigurărilor pentru șomaj.

(Sursa: Senatul României)

Contor: 5558 afișări

Cabinet avocat Costel Gîlcă, 3 septembrie 2010 10:03

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner