s Ultimele 9 state din UE au ridicat restricțiile pe piața muncii pentru români începând cu 1 ianuarie
3 Ianuarie 2014

Ultimele 9 state din UE au ridicat restricțiile pe piața muncii pentru români începând cu 1 ianuarie

Începând cu 1 ianuarie 2014, ultimele restricții pe piața muncii din UE pentru români și bulgari au fost ridicate. La 7 ani de la aderarea României și Bulgariei la UE, Austria, Germania, Olanda, Belgia, Luxemburg, Franța, Malta și Marea Britanie vor permite accesul liber al muncitorilor din cele două țări pe piața muncii. La cele 8 se adaugă și Spania, care în decembrie 2012 a primit acordul Comisiei Europene pentru a reintroduce restricțiile doar pentru muncitorii români, din cauza crizei economice și financiare.

Excepție face Elveția. Aceasta nu face parte din UE, astfel că potrivit Acordului asupra liberei circulații a persoanelor dintre Elveția și UE, Berna poate menține restricțiile pentru români și bulgari până la 31 mai 2019.

Momentul a fost precedat însă de dispute aprinse și temeri ale unor țări, în frunte cu Marea Britanie, în legătură cu impactul pe care ridicarea restricțiilor îl va avea pentru piața muncii din aceste țări, după experiența "instalatorului polonez". Pentru cele zece țări care au aderat la UE în 2004, Marea Britanie, Irlanda și Suedia au fost singurele care nu au impus niciun fel de perioade tranzitorii pentru accesul pe piața muncii, astfel că Londra s-a trezit cu circa 1,5 milioane de imigranți din Polonia și alte țări din Estul Europei. Doar în 2004 aproape 250.000 de cetățeni din țările est-europene care au aderat la UE au intrat în Marea Britanie în căutarea unui loc de muncă, numărul acestora depășind de 15 ori estimările oficiale ale Ministerului de Interne, nota Daily Telegraph, în august 2005.

Pentru a nu mai repeta "greșeala" Guvernului laburist din 2004, conservatorii au avansat încă de anul trecut fel și fel de propuneri în încercarea de a preveni un eventual aflux de români și bulgari după 1 ianuarie 2014.

 (Sursa: Mediafax)

Contor: 766 afișări

Gîlcă Paler SCA, 3 ianuarie 2014 08:37

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner