Dacă la început de 2014 vă doriți un loc de muncă sau căutați să faceți o schimbare, trebuie să aveți în vedere două aspecte foarte importante: documentați-vă bine în privința potențialei companii angajatoare și personalizați-vă CV-urile pentru fiecare post la care aplicați, după cum ne sfatuieste Monica Vierița, directorul de resurse umane al companiei de software outsourcing Luxoft.
„Cred că cel mai important lucru (pentru cei care vor să-și schimbe jobul- n.red.) este să se pregătească foarte bine atunci când aplică pentru un job – și asta înseamnă atât documentare în privința firmei și a proiectului sau a departamentului în care ar urma să lucreze, cât și sistematizarea CV-ului astfel încât să evidențieze acele abilități care sunt căutate pentru poziția respectivă. În industria noastră, spre exemplu, apar tot timpul tehnologii noi și este firesc să îți dorești să înveți cât mai mult astfel încât să devii un specialist dorit și căutat pe piață”, a spus Monica Vierița, care coordonează politicile de resurse umane pentru cei peste 750 de angajați ai Luxoft în România.
În plus, atunci când CV-ul v-a fost selectat și mergeți la interviul de angajare, ar trebui să evitați răspunsurile de tip „rețetă“ la întrebările recruiterului. Indicat este să identificați și să accentuați calitățile care vă diferențiază de ceilalți și să demonstrați că ați știut cum să formați succesori - în cazul în care vizați o poziție de management, mai spun specialiștii. În plus, greșelile gramaticale din CV-uri aproape că “anulează” șansele pe care le-ați putea avea, așa că mare grijă la acest aspect.
Totuși, prudența ar trebui să fie cuvântul de ordine pentru cei care vor să își găsească un nou loc de muncă, crede Sorin Faur, directorul de resurse umane al firmei de audit și consultanță fiscală BDO Balkans.
“Oamenii au învățat să aprecieze mai mult stabilitatea și au înțeles că succesul angajatorului depinde de implicarea și loialitatea angajaților săi. Sigur, plecăm de la prezumția unui angajator corect și onest față de angajații săi, pe care îi vede realmente ca fiind cea mai importantă resursă a companiei”, a explicat Sorin Faur.
(Sursa: Ziarul Financiar)



Comentarii