s În termeni reali salariul mediu net a scăzut cu 8%
7 Septembrie 2010

În termeni reali salariul mediu net a scăzut cu 8%

Chiar dacă, în administraţia publică, reducerea a fost de doar 14,4% dar numai pentru ca s-au acordat unele restanţe salariale, per total salariul mediu a scăzut cu aproape 8% în termeni reali. Reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor, ca măsura de austeritate initiată de guvern, a lovit cel mai mult în angajaţii din învăţământ, ale căror salarii au scăzut, în iulie, cu 22,6%. Cu toate aceastea, au existat şi excepţii fericite, în cazul cărora salariul mediu net în iulie a crescut faţă de luna anterioară pentru că au fost acordate prime de vacanţă ori s-au plătit concediile de odihnă.

Astfel, castigul salarial mediu net la nivel naţional în iulie a fost de 1.355 de lei, în scădere cu 4,7% (67 de lei) în termeni nominali comparativ cu luna anterioara, şi cu 7,9% în termeni reali, ţinând cont şi de rata inflaţiei. Comparativ cu luna iulie a anului trecut, salariul mediu a scăzut cu 2,5% în termeni nominali şi cu 9% în termeni reali.

Cele mai mari scăderi au fost consemnate în sectorul bugetar, dupa profesori urmând angajaţii din sănătate şi asistenţă socială - 19,8% şi cei din administraţie publică - 14,4%.

Câştigul salarial mediu net a scăzut într-o proporţie mai mica de 25% în cazul bugetarilor plătiţi la nivelul salariului minim brut pe ţară sau doar cu puţin mai mare decât acesta, deoarece, prin aplicarea unei reduceri de 25%, ar fi rezultat o valoare a salariului brut de bază mai mică decât salariul minim brut pe ţară, de 600 de lei. În plus, o scădere mai mică în unele cazuri s-a datorat acordării în luna iulie a unor drepturi salariale pentru perioadele anterioare, cu preponderenţă în administraţie publică, precum şi a celor restante, cuvenite în special salariaţilor din domeniul asistenţei sociale.

Cu toate aceastea, au existat şi excepţii fericite, în cazul cărora salariul mediu net in iulie a crescut faţă de luna anterioara pentru că au fost acordate prime de vacanţă ori s-au plătit concediile de odihnă. Astfel, majorări ale castigului salarial mediu net s-au înregistrat în industria metalurgică, cu 11,4%, în extracţia cărbunelui superior şi inferior, producţia şi furnizarea de energie electrica şi termica, gaze, apa caldă şi aer condiţionat, extracţia minereurilor metalifere, între 6% şi 8%, şi în fabricarea produselor din tutun, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei între 4% şi 6%.

Pe de alta parte, în alte sectoare de activitate, dominate în general de firme private, au fost consemnate scăderi ale veniturilor medii nete între 4% şi 8% în special în domenii ale industriei iar, cele mai mari salarii s-au înregistrat în activităţile de intermedieri financiare (3.436 lei) şi cele mai mici în hoteluri şi restaurante (799 lei).

(Sursa: Institutul National de Statistica)

Contor: 1758 afișări

Cabinet avocat Costel Gîlcă, 7 septembrie 2010 16:04

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner