s Contribuţiile pentru drepturile de autor se menţin şi în 2011
8 Septembrie 2010

Contribuţiile pentru drepturile de autor se menţin şi în 2011

 

După ce în Monitorul Oficial din 28.06.2010 a fost publicată OUG 58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale, astăzi actul legislativ cuprinzând ultima formă a OUG  se va schimba din nou în scopul de a elimina şi neclarităţile privind definirea activităţilor profesionale ca dependente sau independente.
Chiar dacă OUG va suferi o nouă modificare, contribuţiile datorate statului de către persoanele care obţin venituri din drepturi de autor vor rămâne aceleaşi şi în 2011, pentru că ultima formă a Ordonanţei 58/2010 nu mai face nicio referire la majorarea contribuţiei pentru pensie de la 10,5% la24,43%, a contribuţiei pentru sănătate de la 5,5% la 8,35% şi a celei pentru şomaj de la 0,5% la 0,78%, aşa cum reieşea din forma iniţială a documentului. De asemenea, actul care va ajunge astăzi pe masa Guvernului, prevede în mod explicit că „obligaţia declarării, calculării, reţinerii şi plăţii contribuţiilor individuale de asigurări sociale şi de asigurări de şomaj revine plătitorului de venit".
O altă modificare importantă adusă Ordonanţei 58/2010 vizează criteriile de clasificare a activităţilor profesionale ca dependente sau independente. Astfel, a fost eliminat din lege ultimul punct al articolului 7, care spunea că o activitate poate fi reconsiderată ca activitate dependentă dacă încasatorul de venit desfăşoară „orice alte activităţi de acest gen"ca efect al criticilor aduse de presă şi de specialiştii în fiscalitate.
Articolul 14 al actului normativ nu face altceva decât să abroge o parte a prevederilor articolului 5, care, la rândul său, abrogă o parte a prevederilor de la articolul 2, astfel statul reuşind să  deruteze pe cei care citesc ordonanţa. Cititorul află, mai întâi, la articolul 2 că va trebui să plătească contribuţii pentru asigurări sociale,însă respiră uşurat la articolul 5, unde află că, dacă contribuie la un fond privat, nu este obligat să plătească şi statului,ca în final la articolul 14 să fie dezamăgit definitiv aflând că articolul 5 este, de fapt, în plus.

Textul integral al OUG 58/2010.

(Sursa: Guvernul României)

Contor: 3683 afișări

Cabinet avocat Costel Gîlcă, 8 septembrie 2010 10:37

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner