Miercuri, 4 iunie, în evidențele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) s-au înregistrat 14.243 locuri de muncă. Cele mai importante oferte de muncă se regăseau în județele: București - 1773, Prahova - 1407, Cluj - 1393, Argeș - 828, Timiș – 777 și Iași – 684. La polul opus, se aflau județele: Botoșani -49, Vrancea - 47, Bacău - 35, Galați - 35, Suceava - 19, Mehedinți - 16, Caraș-Severin – 15.
Persoanele cu studii superioare aveau la dispoziție 1.327 locuri de muncă, după cum urmează: 220 analist servicii client, 66 programator, 64 inginer mecanic, 61 manager proiect, 42 consilier administratia publica, 40 formator, 31 inspector de specialitate in administratia publica, 25 inginer electronist transporturi, telecomunicatii, 23 insotitor de bord, 20 consilier juridic etc.
Majoritatea job-urilor vacante (12.916) se adresau persoanelor cu studii medii, profesionale și lucrătorilor necalificați, dintre care: 1400 confectioner-asamblor articole din textile, 1039 muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor, 839 muncitor necalificat in industria confectiilor, 467 lucrator comercial, 352 vanzator, 338 sofer autocamion/masina de mare tonaj, 288 agent de securitate, 282 operator confectioner industrial imbracaminte din tesaturi, tricotaje, materiale sintetice, 273 casier, 266 muncitor necalificat la ambalarea produselor solide si semisolide etc.
(Sursa: ANOFM)



Comentarii