Ministerul Educației a prezentat o listă de modificări aduse Legii Educației prin OUG nr. 49/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 486 din data de 30 iunie. Astfel, printre cele mai importante noutăți se află micșorarea normei didactice cu cu 2 ore pe săptămână, pe același salariu, pentru profesorii cu peste 25 de ani vechime și grad didactic I, doctorat cu frecvență redusă și posibilitatea înscrierii în universități peste cifra de școlarizare.
Norma didactică pentru cadrele didactice cu o vechime în învățământ de peste 25 de ani, cu gradul didactic I și cel din corpul profesorilor mentori, se poate reduce cu 2 ore, săptămânal (de la 18 la 16 ore), fără diminuarea salariului.
Studenții care intră în sistemul de învățământ superior românesc, în baza unor acorduri internaționale, vor avea posibilitatea înmatriculării și după 1 octombrie (se referă la cazuri excepționale). Universitatea își va putea, astfel, suplimenta locurile cu până la 10% din capacitatea de școlarizare (o astfel de procedură există în toate universitățile din străinătate).
S-a reglementat, de asemenea, existența doctoratului cu frecvență redusă. Această forma de învățământ îi are în vedere pe doctoranzii care, în același timp, au un loc de muncă (în prezent, sunt mulți doctoranzi în această situație) și nu pot participa la toate activitățile didactice aferente, așa cum o fac aceia de la locurile bugetate sau care beneficiază de burse.
O parte a modificărilor aduse Legii educației se referă la absolvenții de liceu care nu au luat bacalaureatul:
- Introducerea posibilității organizării celei de-a treia sesiuni a examenului de Bacalaureat.
- Introducerea posibilității de a pregăti absolvenții de clasa a XII-a, care nu au promovat Bacalaureatul, prin meditații instituționalizate, care pot fi organizate în licee sau instituții de învățământ superior.
O altă noutate vizează posibilitatea prelungirii învățământului profesional, peste limita de 3 ani, dacă agentul economic organizator al programului consideră necesară această măsură. O asemenea situație va fi reglementată printr-un ordin de ministru referitor la structura planului de învățământ.
Învățământul postliceal va putea fi organizat în școli postliceale/colegii postliceale, în cadrul liceelor cu personalitate juridică sau în cadrul instituțiilor de învățământ superior acreditate.
În plus, elevii nu vor mai fi obligați să plătească pentru eliberarea actelor de studii.
O altă măsura importantă se referă la reglementarea numirii directorilor. Formula prevăzută de Ordonanță asigură un echilibru între corpul profesoral, Consiliul de Administrație al unității de învățământ, autoritățile locale, reprezentanții părinților și inspectoratul școlar. Inspectoratul școlar are obligația să coordoneze procesul de ocupare a posturilor de conducere, dar în comisie există numai un reprezentant al inspectoratului. Ceilalți membri sunt desemnați de Consiliul profesoral, Consiliul de Administrație al școlii și autoritățile locale. Aceasta formulă a fost discutată și acceptată de toate părțile implicate.
Prevederile Ordonanței au fost solicitate în mod repetat și discutate cu reprezentanții sindicatelor, ai părinților, ai elevilor și studenților, cu cadrele didactice implicate, potrivit MEN și se vor aplica începând cu 1 septembrie 2014.
(Sursa: Ministerul Educației Naționale)



Comentarii