În Monitorul Oficial din data de 31 ianuarie 2011 a fost publicată Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2011. Guvernul a început cu stângul anul legislativ, adoptând un act normativ fără a exista urgenţa, astfel cum vom demonstra în continuare, ceea ce atrage în asemenea condiţii declararea lui ca neconstituţional.
Conform art. 115 alin. (4) din Constituţie “Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora“.
În motivarea OUG nr. 1/2011 se arată: “întrucât în termenul prevăzut de Legea nr. 119/2010 nu au fost identificate documentele necesare dovedirii în totalitate a veniturilor în cadrul procesului de recalculare pentru aproximativ 140 000 de persoane, lucru care a avut un impact negativ asupra valorificării dreptului la pensie al beneficiarilor acestei legi, în sensul că …..“.
Altfel spus urgenţa se justifică prin lipsa totală de previziune a emitentului Legii nr. 119/2010 care nu şi-a dat seama că nu există timp fizic de a realiza această operaţiune.
În ceea ce mă priveşte nu cred că se poate adopta o ordonanţă de urgenţă pe motiv că la emiterea unui act normativ nu au fost luate în calcul anumite aspecte. Altfel spus greşeala de calcul a emitentului nu poate justifica adoptarea unui act normativ cu caracter excepţional, cu atât mai mult cu cât efectele esenţiale ale situaţiei excepţionale (criza economică) au trecut. Cu atât mai mult nu se impune adoptarea unei ordonanţe de urgenţă de reglementare a unei situaţii economice (atenţie Ordonanţa nu face nici o trimitere la criza economică sau la aspecte economice ci doar “fiind imperios necesar”) cu cât în plină criză economică sistemul a rezistat la un anumit cuantum, iar pe anul acesta guvernul anunţă creştere moderată economică.
Pentru mine urgenţa inseamnă în primul rând şi în mod esenţial o situaţie care nu putea fi prevăzută şi care impune adoptarea unui act normativ în vederea rezolvării acestei situaţii. Or, nu cred că printre situaţiile excepţionale se numără şi lipsa de previziune a emitentului în condiţiile în care existau toate elementele necesare adoptării unui act normativ coerent.
Nu cred ca este o situaţie excepţională numarul de 140 000 de pensionari. Acest număr se cunoştea încă înainte de gândirea proiectului Legii nr. 119/2010. Aşadar, invocarea acestui număr nu este de natură a justifica urgenţa. Numărul pensionarilor nu reprezintă acea “situaţie exceptională” de care vorbeşte Constituţia. Este o cifră clară, concretă, matematică, pe baza căreia în mai putin de 4 ore poţi afla timpul necesar eliberării tututor documentelor necesare recalculării pensiilor.
Acest număr se cunoştea la data emiterii Legii nr. 119/2010. Numai în situaţia în care ar fi fost vorba de o migraţie în masă a unui număr necunoscut de oameni, număr care întrece cu mult aşteptările care rezultă din datele avute la îndemână în momentul adoptarii actului normativ primar, ar putea constitui o situaţie de excepţie care ar impune adoptarea unei ordonanţe de urgenţă.
Or, în speţă, nu este cazul. Persoanele respective nu au migrat, numărul lor se cunoştea printr-o simplă consultare a bazei de date a caselor de pensii, adica în mai puţin de 3 minute.
Pe de altă parte a justifica urgenta prin propria lipsa de previziune mi se pare o cale periculoasă de a legifera. De acum înainte se va vota o lege proastă pentru ca apoi sa se legifereze în realitate prin OUG. Ceea ce este inadmisibil.
De asemenea, din analiza motivaţiei urgenţei rezultă că de fapt singura urgenţă se impune în prelungirea termenului de depunere: ” întrucât în termenul prevăzut [...] nu au fost identificate“. Aşadar, singura problemă reală o constituie termenul.
Dacă însă analizăm conţinutul OUG nr. 1/2011 observăm că se legiferează şi alte aspecte decât cele care ar “justifica” urgenta, adica prelungirea termenului.
Nu rezulta din motivatie ca se impun si alte modificari de fond, cu toate că ordonanţa adduce modificari de substanta.
De altfel trebuie observat faptul că între motivaţie şi conţinut există o diferenţă semnificativă. În vreme ce motivatia se referă doar la urgenţa prelungirii termenului, conţinutul modificat în substanţă şi adaugă la Legea 119/2010. Aşadar, desi se vorbeşte doar de urgenţa modificării termenului se adaugă şi alte elemente.
Ar fi trebuit reglementată doar situaţia termenului şi a acelor dispoziţii suspendate de ICCJ în nici un caz nu se justifică adoptarea altor dispoziţii, care nu fac altceva decât să demonstreze greşita croială a legii iniţiale.
Se arată în continuarea motivaţiei OUG: “fiind imperios necesar instituirea unei etape de revizuire a cuantumului pensiilor cu respectarea principiului contributivitatii’.
Aici apar două probleme:
1. De ce este imperios necesar? De unde rezultă? Pe acest timp de argumentare mâine se va putea emite o lege care sa spună: fiind imperios necesarea se impune nu ştiu ce. Nu are nici o legatură. Acest imperios necesar trebuie să rezulte de undeva, nu dintr-o frază simplă scrisă, ci elemente faptice concrete, palpabile, cuantificabile. Or, în speţă ni se spune că ….fiind imperios necesar.
2. Ce înseamnă principiul contributivităţii pentru militari, în condiţiile în care aceştia nu au contribuit niciodată? Fără a li se imputa acest aspect. Nu ar retroactiva legea impunând un principiu care nu a existat? Daca se doreşte aşezarea pe principiul contributivităţii atunci ar trebui să fie numai pentru viitor. Este absurd şi aberant să aşezi acoperişul unei case pe o structură inexistentă. Dacă vrei sa pui acoperişul pe piloni, întâi construieşti pilonii şi apoi aşezi acoperişul.
Ordonanţa de urgenţă, în accepţiunea mea este neconstituţională.
Revenind, prostia nu poate să justifice urgenţa, asa cum îmi spunea o colegă!
Comentarii