Prin hotărârea Curţii din 13 februarie 1985 se evidenţiază că accesul şi participarea la cursurile de învăţământ şi de ucenicie, în particular când este vorba de formare profesională, nu sunt străine de dreptul comunitar, cauza 293/83 avnd ca obiect o cerere adresată Curţii, în aplicarea art. 177 din Tratatul CEE, de către preşedintele Tribunalului de primă instanţă din Liège, prin care se tinde să se obţină o decizie cu titlu preliminar asupra, mai ales, a interpretării art. 7 şi 59 din Tratatul CEE.
Motivele principale ale hotărârii au fost că prin ordonanţa din 23 decembrie 1983, ajunsă la Curte pe 28 decembrie, preşedintele tribunalului de primă Instanţă din Liège a adresat, în virtutea art. 177 din Tratatul CEE, două întrebări preliminare vizând interpretarea art. 7 din Tratat, şi că aceste întrebări au fost ridicate în cadrul unei proceduri în referat prin care o studentă de la Academia Regală de Arte Frumoase din Liège, d-ra Françoise Gravier, a cerut să se interzică oraşului Liège să impună plata unei redevenţe numite „minerval” care nu ar fi cerută de la studenţii de naţionalitate belgiană. Oraşul Liège a chemat în intervenţie statul belgian, ca redactor de circulare impunând perceperea unui minerval, şi Comunitatea franceză, autoritate regională de care aparţine învăţământul artistic.
Din dosarul cauzei reiese că în Belgia, în virtutea art. 12 din legea din 29 mai 1959 modificând anumite dispoziţii din legea învăţământului (Monitor Belgian din 19 iunie 1959), învăţământul primar şi secundar este gratuit în stabilimentele publice şi cele subvenţionate, iar că stabilimentele de învăţământ postsecundar sau superior nu pot percepe decât drepturi de înscriere cu sumă mică destinate să alimenteze finanţele serviciului lor social. Prin derogare de la acest art. 12, legile privind bugetul educaţiei naţionale au autorizat totuşi ministerul, în fiecare an începând cu anul şcolar 1976-1977, să instaureze „un minerval pentru elevii şi studenţii străini ai căror părinţi nu domiciliază în Belgia şi care frecventează un învăţământ de stat sau subvenţionat de stat de niveluri preşcolar, primar, special, secundar, superior de tip scurt sau de tip lung şi tehnic de gradul 2 şi 3”.
Reclamanta în acţiunea principală, d-ra Gravier, de naţionalitate franceză, cu părinţii rezidenţi în Franţa, a venit în Belgia în 1982 pentru a studia arta benzilor desenate în cadrul unui ciclu de studii superioare artistice cu o durată de 4 ani la Academia Regală a Artelor Frumoase din Liège. Pentru anul academic 1982-1983, ea a solicitat dispensa plăţii minervalului de 24 622 BFR prevăzut pentru studenţii străini urmând un învăţământ superior artistic. Prin scrisoarea din 7 octombrie 1983, Academia Regală a anunţat-o că cererea fusese respinsă pe motiv că „orice student străin trebuie să ştie că studiile nu sunt gratuite şi trebuie să prevadă plata unui minerval”.
După respingerea cererii sale, d-ra Gravier a fost invitată să plătească minervalul pentru anii academici 1982-1983 şi 1983-1984. Reglarea sumelor pretinse nefiind făcută în timpul acordat, înscrierea sa pentru anul 1983-1984 a fost refuzată. În consecinţă, titlul său de şedere în Belgia nu a fost prelungit. În aceste condiţii, ea s-a adresat preşedintelui tribunalului de primă instanţă din Liège pentru a obţine dispensa plăţii minervalului, ca şi scutirea de orice atestare necesară prelungirii şederii sale în Belgia.
În cursul procedurii în faţa preşedintelui tribunalului, reclamanta a contestat validitatea circularelor ministeriale impunând minervalul litigios. Ea a susţinut că nu putea fi supusă obligaţiei de a plăti un minerval care nu este cerut de la resortisanţii belgieni dat fiind, pe de o parte, că o astfel de obligaţie ar constitui o discriminare pe motivul naţionalităţii interzisă de art. 7 din Tratat şi, pe de altă parte, că un resortisant dintr-un stat membru venit în Belgia pentru a face acolo studii trebuie să fie liber de a o face ca destinatar de servicii în sensul art. 59 din Tratat.
Instanţa sesizată de litigiu, după ce a admis urgenţa cererii, a considerat că dreptul comunitar trebuie interpretat, iar în consecinţă a dispus amânarea hotărârii până ce Curtea nu se va fi pronunţat asupra următoarelor întrebări preliminare:
„1. Este conform dreptului comunitar să se considere că resortisanţii statelor membre ale Comunităţii europene, care se deplasează pe teritoriul altui stat membru în singurul scop de a urma acolo în mod regulat cursuri, într-un stabiliment care pune în practică un învăţământ privind mai ales formarea profesională, se găsesc, faţă de acest stabiliment, în câmpul de aplicare al art. 7 din Tratatul de la Roma din 25 martie 1957?
2. În caz de răspuns afirmativ, care sunt criteriile care permit să decidă dacă învăţământul artei benzilor desenate intră în domeniul de aplicare al Tratatului de la Roma?”
Din considerentele ordonanţei de trimitere, reiese că instanţa naţională a considerat că teza conform căreia înscrierea la un stabiliment precum Academia Regală a Artelor Frumoase din Liège, fiind gratuită pentru belgieni, trebuie să fie şi pentru resortisanţii celorlalte state membre, nu ar putea fi urmată decât în situaţia în care reclamanta, venită în Belgia exclusiv pentru a urma acolo de studii, poate beneficia de dispoziţii ale Tratatului CEE. După ce a constatat că nu există răspuns univoc la problema de a şti dacă studenţii trebuie consideraţi ca beneficiari de servicii, ordonanţa de trimitere explică cum, chiar în caz de răspuns negativ, nu s-ar putea deduce de aici că accesul la învăţământ nu ar fi intra în câmpul de aplicare al Tratatului. Ar rezulta într-adevăr din hotărârea Curţii din 13 iulie 1983 (Forcheri, C-152/82, Rep. p. 2323) că, în anumite condiţii, faptul de a subordona accesul la învăţământ profesional al resortisanţilor din alte state membre plăţii unui drept de înscriere care nu este pretins de la propriii naţionali poate intra în domeniul de aplicare al Tratatului.
Acesta fiind situaţia, trebuie examinat mai întâi dacă instaurarea unui minerval precum cel vizat de ordonanţa de trimitere constituie sau nu o „discriminare exercitată pe motivul naţionalităţii” în sensul art. 7 din Tratat. Un astfel de tratament inegal bazat pe naţionalitate trebuie considerat ca o discriminare interzisă de art. 7 din Tratat când se situează în domeniul de aplicare al Tratatului.
În faţa acestei divergenţe de opinii, trebuie precizată mai întâi natura problemei ridicate. În primul rând, întrebările adresate nu privesc organizarea învăţământului, nici măcar finanţarea sa, ci faptul de a înălţa un prag financiar la accesul la învăţământ doar al studenţilor străini. În al doilea rând, este vorba de o formă bine determinată de învăţământ, calificată drept „formare profesională” în prima întrebare şi drept „învăţământ al artei benzilor desenate” în a doua.Prima constatare care se impune în această privinţă este că, dacă organizarea educaţiei şi politica învăţământului nu fac parte ca atare din domenii pe care Tratatul le-a supus competenţei instituţiilor comunitare, accesul şi participarea la cursurile de învăţământ şi de ucenicie, în particular când este vorba de formare profesională, nu sunt străine dreptului comunitar.
În particular, accesul la formarea profesională este susceptibil de a favoriza libera circulaţie a persoanelor în ansamblul Comunităţii, permiţându-le să obţină o calificare în statul membru în care îşi propun să-şi exercite activităţile profesionale şi procurându-le ocazia de a-şi desăvârşi formarea şi de a-şi dezvolta talentele particulare în statul membru al cărui învăţământ profesional presupune specializarea necesară.
Prin urmare, condiţiile de acces la formarea profesională intră în domeniul de aplicare al Tratatului.De aceea, trebuie răspuns la prima întrebare că impunerea unei redevenţe, a unui drept de înscriere sau a unui minerval, drept condiţie pentru accesul la cursurile de învăţământ profesional studenţilor venind din alte state membre, în vreme ce o aceeaşi sarcină nu este impusă studenţilor naţionali, constituie o discriminare pe motivul naţionalităţii interzisă de art. 7 din Tratat.
Prin a doua sa întrebare, instanţa naţională vrea să afle care sunt criteriile care permit să decidă dacă învăţământul artei benzilor desenate provine din învăţământul professional. Rezultă din aceste texte că orice formă de învăţământ care pregăteşte pentru o calificare, o profesie, meserie sau muncă specifică, sau care conferă aptitudinea particulară de a exercita o astfel de profesie, meserie sau muncă, provine din învăţământul profesional, oricare ar fi vârsta şi nivelul de formare al elevilor sau al studenţilor, şi chiar dacă programul de învăţământ include o parte de educaţie generală. În consecinţă, trebuie răspuns la a doua întrebare că noţiunea de formare profesională înglobează învăţământul artei benzilor desenate realizat într-un stabiliment de învăţământ superior artistic, când acest învăţământ pregăteşte studentul pentru o calificare, o profesie, meserie sau muncă specifică sau îi conferă aptitudinea particulară de a exercita o astfel de profesie, meserie sau muncă.
Pentru aceste motive, Curtea, pronunţându-se asupra întrebărilor adresate ei de preşedintele Tribunalului de primă instanţă din Liège, prin ordonanţa din 23 decembrie 1983, declară:
1. Impunerea unei redevenţe, a unui drept de înscriere sau a unui minerval, drept condiţie pentru accesul la cursurile de învăţământ profesional studenţilor care se deplasează din alte state membre, în vreme ce „o aceeaşi sarcină” nu este impusă studenţilor naţionali, constituie o discriminare pe motivul naţionalităţii interzise de art. 7 din Tratat.
2. Noţiunea de formare profesională înglobează învăţământul artei benzilor desenate realizat într-un stabiliment de învăţământ superior artistic când acest învăţământ pregăteşte studentul pentru o calificare pentru o profesie, o meserie sau o muncă specifică sau îi conferă aptitudinea particulară de a exercita o astfel de profesie, meserie sau muncă.
(Sursa: www.costelgilca.ro)
Comentarii