Guvernul României a aprobat în ședința de marți, 18 noiembrie, Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Strategiei Naționale de Sănătate 2014-2020 și a Planului de acțiuni pe perioada 2014-2020 pentru implementarea Strategiei naționale.
“Astăzi am aprobat cel mai important document prin care sunt stabilite principalele direcții ale politicii publice în domeniul sanitar și pașii pe care trebuie să îi urmăm până în anul 2020. Obiectivul principal al Strategiei este îmbunătățirea stării de sănătate a populației. Strategia și Planul de implementare determină maniera în care răspundem la principalele probleme de sănătate publică, modul în care va fi asigurat accesul la serviciile de sănătate, precum și politica de resurse umane, investiții și infrastructură pentru următorii 5 ani”, a declarat ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu.
Schimbările preconizate în sistem după implementarea strategiei vizează:
- dezvoltarea de servicii de sănătate minimale și de bază, accesibile tuturor, de calitate și cost-eficace, cu accent pe prevenție;
- mai buna integrare a asistenței medicale prin consolidarea serviciilor clinice ambulatorii pentru creșterea ponderii afecțiunilor rezolvate în ambulatoriul de specialitate și reducerea numărului de cazuri de spitalizare continuă;
- reorganizarea serviciilor spitalicești și asigurarea continuității îngrijirilor.
Planul de acțiuni pentru implementarea Strategiei prevede resursele bugetare disponibile în implementarea măsurilor, precum și indicatori de performanță și de rezultat a intervențiilor vizate.
(Sursa: Ministerul Sănătății)



Comentarii