s Anul trecut, numărul mediu al locurilor de muncă vacante a crescut la 38.500
31 Martie 2015

Anul trecut, numărul mediu al locurilor de muncă vacante a crescut la 38.500

În 2014, rata medie anuală a locurilor de muncă vacante a fost de 0,89%, mai mare cu 0,17 puncte procentuale față de anul precedent, iar numărul mediu al locurilor de muncă vacante a crescut cu 7.900, la 38.500, potrivit unor date oferite luni de Institutul Național de Statistică (INS).

Ratele medii anuale ale locurilor de muncă vacante cu cele mai ridicate valori s-au înregistrat în administrația publică (2,64%), respectiv în alte activități de servicii (2,56%). La polul opus s-au situat activitățile de producție și furnizare de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (0,15%), respectiv cele din industria extractivă (0,18%).

În industria prelucrătoare s-a concentrat aproape 28% din numărul total al locurilor de muncă vacante (10,7 mii locuri vacante), iar rata a avut o valoare medie anuală de 1,01%.

Sectorul bugetar a însumat peste 36% din totalul locurilor de muncă vacante, cele mai multe regăsindu-se în administrația publică (6,5 mii locuri vacante), urmată de sănătate și asistență socială (4,9 mii locuri vacante), respectiv învățământ (2,6 mii locuri vacante).

În producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat, tranzacții imobiliare, respectiv în industria extractivă, angajatorii au prezentat cea mai redusă cerere de forță de muncă salariată (100 locuri vacante pentru fiecare în parte).

Prin comparație cu anul precedent, cele mai relevante creșteri atât în ceea ce privește rata cât și numărul mediu anual al locurilor de muncă vacante s-au regăsit în administrația publică (+0,66% rata locurilor de muncă vacante, respectiv +1.600 locuri vacante), respectiv în sănătate și asistență socială (+0,44% rata locurilor de muncă vacante, respectiv +1.400 locuri vacante).

Cele mai accentuate diminuări atât ale ratei cât și ale numărului mediu anual al locurilor de muncă vacante s-au constatat în distribuția apei; salubritate, gestionarea deșeurilor, activități de decontaminare (-0,48% rata locurilor de muncă vacante, respectiv -400 locuri vacante), urmate de activități de spectacole, culturale și recreative (-0,17% rata locurilor de muncă vacante, respectiv 10 locuri vacante).

În profil teritorial, în anul 2014, cele mai ridicate valori ale ratei medie anuale a locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în regiunile Vest (1,53%), respectiv București-Ilfov (0,98%).

În ceea ce privește numărul mediu anual al locurilor de muncă vacante, angajatorii au prezentat cea mai semnificativă cerere de forță de muncă salariată în regiunea București-Ilfov (9.300 locuri vacante), care a reprezentat aproape o pătrime din numărul locurilor de muncă vacante din întreaga țară, în regiunea Vest (6.700 locuri vacante), respectiv în regiunea Nord-Vest (5.500 locuri vacante).

La polul opus, atât în ceea ce privește rata cât și numărul mediu anual al locurilor de muncă vacante cele mai scăzute valori le-a cunoscut regiunea Sud-Vest Oltenia (0,46%, respectiv 1.600 locuri vacante), urmată de regiunea Sud-Est (0,52%, respectiv 2.300 locuri vacante).

Față de anul 2013, cele mai semnificative creșteri atât în ceea ce privește rata cât și numărul mediu anual al locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în regiunea Vest (+0,47 puncte procentuale, respectiv +2.100 locuri vacante).

(Sursa: INS)

Contor: 539 afișări

Gîlcă Paler SCA, 31 martie 2015 09:08

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner