s În 2014 existau 238.000 persoane ocupate cu program parțial care doreau să muncească mai mult
24 Aprilie 2015

În 2014 existau 238.000 persoane ocupate cu program parțial care doreau să muncească mai mult

În 2014, în România existau 238.000 persoane ocupate cu program parțial doreau și erau disponibile să lucreze mai multe ore decât în prezent, fiind considerate persoane subocupate, după cum informează Institutul Național de Statistică (INS). Numărul acestora a crescut cu 12.000 de persoane față de anul 2013.

Această categorie de persoane a reprezentat 2,6 la sută din populația activă, 2,8 la sută din populația ocupată și peste un sfert (27,7 la sută) din numărul total al persoanelor care lucrau cu program de lucru parțial. La nivelul UE28, 4,1 la sută dintre persoanele active erau subocupate în anul 2014. Cele mai mari ponderi ale persoanelor subocupate în rândul populației active s-au înregistrat în Cipru (7,8 la sută), Spania (6,9 la sută) și Irlanda (5,9 la sută), iar cele mai mici în Republica Cehă (0,7 la sută), Bulgaria și Estonia (ambele cu 1 la sută).

Din rândul populației inactive cu vârste cuprinse între 15 și 74 de ani (6.061.000 persoane), 380.000 persoane făceau parte din forța de muncă potențială adițională, înregistrându-se o scădere cu 26.000 față de anul precedent. Dintre acestea, 376.000 erau disponibile să înceapă lucrul, dar nu căutau un loc de muncă și doar un număr nesemnificativ de persoane, deși căutau un loc de muncă, nu erau disponibile să înceapă lucrul. La nivelul UE28, această categorie de persoane reprezenta echivalentul a 0,9 la sută din populația activă.

(Sursa: INS)

Contor: 406 afișări

Gîlcă Paler SCA, 24 aprilie 2015 08:35

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner