s 83,6 % din populația ocupată a României lucrează în sectorul privat, potrivit INS
4 Mai 2015

83,6 % din populația ocupată a României lucrează în sectorul privat, potrivit INS

Datele transmise de Institutul Național de Statistică (INS) arată că aproape 70% din populația României are vârstă de muncă, însă doar 60,8% este ocupată și din cei angajați, 83,6% lucrează în mediul privat. Potrivit datelor transmise de INS, în trimestrul IV din 2014, persoanele în vârstă de muncă (15 - 64 ani) dețineau o pondere de 67,8 la sută în totalul populației rezidente a țării. Dintre acestea, 60,8 la sută erau persoane ocupate reprezentau, 4,6 la sută erau șomeri și 34,6 la sută persoane inactive.

9.172.000 persoane formau popolația activă din România, mai mult de jumătate (56,8 la sută) fiind bărbați. Dintre persoanele active, 96,2 la sută erau în vârstă de muncă (15 - 64 ani). Tinerii reprezentau 7,2 la sută din populația activă, mai mult de jumătate (60,2 la sută) având domiciliul în mediul rural. Populația ocupată cuprindea 8.554.000 persoane, în scădere comparativ cu trimestrul anterior (-268.000 persoane). Dintre acestea, 96 la sută erau persoane ocupate în vârstă de muncă.

Analiza distribuției pe grupe de vârstă a populației ocupate indică faptul că ponderea cea mai mare este deținută de persoanele în vârstă de 35 - 44 de ani (29 la sută), urmate de cele din grupa 25 -34 de ani (24,1 la sută), iar tinerii au reprezentat 5,9 la sută din populația ocupată.

Din populația ocupată, 52,8 la sută erau absolvenți ai învățământului liceal și profesional, 18,7 la sută erau persoane cu studii universitare și 24,9 la sută, persoane cu nivel de instruire gimnazial, primar și fără școală absolvită.

Distribuția populației ocupate după statutul profesional arată că ponderea salariaților (68,3 las ută) este cea mai ridicată în totalul populației ocupate. Lucrătorii pe cont propriu și lucrătorii familiali neremunerați reprezentau, în trimestrul IV 2014, 30,6 la sută din populația ocupată. Salariații s-au concentrat în proporție de 57,9 la sută în servicii, de 39 la sută în industrie și construcții și de numai 3,1 la sută în ramurile agricole. Din distribuția numărului de salariați după regimul de lucru se observă că majoritatea (98,6 la sută) erau salariați angajați pe perioadă nedeterminată.

Potrivit sursei citate, din repartizarea populației ocupate reiese preponderența sectorului privat, acesta cuprinzând 83,6 la sută din populația ocupată, în timp ce în sectorul public era 15,3 la sută din populatia ocupată iar în sectorul mixt lucrau 1,1 la sută din persoanele ocupate.

Durata medie obișnuită a săptămânii de lucru pentru persoanele ocupate a fost în trimestrul IV 2014 de 40 de ore pe săptămână, iar durata medie efectivă a fost de 38,8 ore /săptămână.

(Sursa: Mediafax)

Contor: 474 afișări

Gîlcă Paler SCA, 4 mai 2015 08:47

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner