Procurorul General al României a transmis Înaltei Curți de Casație și Justiție un recurs în interesul legii în urma constatării existenței în practica judiciară a unui punct de vedere neunitar cu privire la „interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 527 alin. (2) și art. 529 alineatele (1) și (2) din Cod civil prin raportare la prevederile art. 2 alin. (4) și art. 4 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, republicată, modificată și completată în ceea privește includerea echivalentului valoric al normei de hrană în totalul veniturilor nete lunare în raport de care se stabilește pensia de întreținere datorată de către părinte copilului”.
Ca urmare a sesizării din oficiu, precum și la sesizarea nr. 101.365/2015 din 19 iunie 2015 a Ministrului Justiției și în considerarea recursului în interesul legii nr. 2359/A din 8 iunie 2015 promovat de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Suceava (sesizare care formează obiectul dosarului nr. 17/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, cu termen de judecată la data de 19 octombrie 2015, transmisă prin adresa nr. 403 din 17 iunie 2015 a Cabinetului Vicepreședintelui instanței supreme, pentru formularea unui punct de vedere), s-a constatat că, în această problemă de drept, jurisprudența instanțelor își menține caracterul neunitar și după publicarea deciziei nr. 6 din 23 iunie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru delegarea unor chestiuni de drept în Monitorul oficial, partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014, astfel:
I. Unele instanțe judecătorești au considerat că echivalentul valoric al normei de hrană nu se include în venitul lunar net realizat de către debitorul obligației de întreținere.
În motivarea acestor soluții s-a arătat că aceste drepturi bănești, nefiind impozitate potrivit art. 55 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, republicat, nu constituie venituri asimilate salariilor.
Excluderea lor din totalul veniturilor care constituie baza de calcul a pensiei de întreținere se datorează destinației speciale a acestor sume de bani, acestea fiind afectate în mod exclusiv desfășurării activității debitorului obligației de întreținere.
Din întreaga economie a Ordonanței Guvernului nr. 26/1994, republicată modificată și completată s-a reținut că, în principal, personalul căruia i se aplică acest act normativ are dreptul la hrană gratuită care constituie norma de hrană zilnică și că, doar în mod excepțional, atunci când executarea obligației angajatorului nu se poate face în natură, categoriile profesionale vizate de acest act normativ beneficiază de echivalentul valoric al normei de hrană.
Prin recunoașterea și acordarea acestor drepturi s-a urmărit în exclusivitate refacerea capacității de muncă a personalului care beneficiază de ele, constituind, din această perspectivă, măsuri de protecție a unor categorii profesionale.
Chiar dacă este un venit permanent și stabil, echivalentul valoric al normei de hrană, ca drept recunoscut unor categorii de persoane în virtutea activității desfășurate și a condițiilor de muncă deosebite, având scopul de a asigura menținerea sănătății angajatului potrivit standardului locului de muncă, reprezintă un venit cu destinație specială, exceptat de la orice urmărire pentru orice fel de datorii, inclusiv pentru cele care privesc pensii de întreținere, potrivit art. 409 alin. (7) din Codul de procedură civilă din anul 1865 [corespunzător art. 728 alin. (7) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă].
În motivarea unora dintre hotărârile judecătorești examinate s-a făcut trimitere și la considerentele deciziei nr. 6 din 23 iunie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru delegarea unor chestiuni de drept.
II. Alte instanțe judecătorești au considerat că echivalentul valoric al drepturilor de hrană prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 26/1994, republicată, modificată și completată se include în veniturile nete realizate de către debitorul obligației de întreținere pe baza cărora se stabilește cuantumul pensiei de întreținere, întrucât constituie venituri cu caracter permanent, iar dispozițiile art. 529 alin. (1) și (2) din Codul civil nu fac nicio distincție în această privință.
Fiind incluse în categoria veniturilor periodice realizate din muncă de către debitorul obligației de întreținere, acestea pot fi urmărite în condițiile art. 409 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă din anul 1965 [corespunzător art. 728 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă].
Faptul că, potrivit Codului fiscal, aceste sume nu constituie venituri impozabile, nu prezintă relevantă, de vreme ce, în vederea stabilirii pensiei de întreținere, în categoria de „mijloace ale debitorului” intră toate posibilitățile materiale de care acestea dispune, atât salariul, cât și orice alte sume plătite de angajator în temeiul raporturilor de muncă deci toate veniturile care au un caracter permanent sau de continuitate.
Din perspectiva îndeplinirii obligației de întreținere, noțiunea de „venituri cu caracter permanent” are un sens mult mai larg decât acela de venituri salariale, prin aceasta înțelegându-se toate acele sume de bani incluse ori nu în salariu care se dovedesc a fi plătite în mod constant și periodic de către angajator ori având o altă sursă decât raporturile de muncă (ex: redevențe, chirii, drepturi de autor și alte asemenea) și care sunt destinate asigurării mijloacelor de existență ale debitorului și a celor aflați în întreținerea sa.
În motivarea unor hotărâri judecătorești, îndeosebi după publicarea în Monitorul oficial a deciziei nr. 6 din 23 iunie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a reținut și că echivalentul valoric al normei de hrană nu reprezintă un spor cu destinație specială, această natură având-o, de exemplu, drepturile de echipament și nici sporuri pentru condiții deosebite de muncă, întrucât scopul unui atare spor este de acela de a permite beneficiarului său să anihileze efective nocive pe care le are asupra organismului prestarea unei munci în condiții vătămătoare, cum ar fi de exemplu, cazul sporului destinat achiziționării unui aliment necesar combaterii efectelor substanțelor toxice de la locul de muncă, situație în care destinația sporului constă exclusiv în achiziționarea acelui aliment pentru consumul propriu al angajatului.
Afectațiunea specială a acestor venituri trebuie stabilită prin actul normativ care le consacră.
Astfel, ar fi trebuit să fie îndeplinite două condiții: pe de o parte, să se prevadă în actul normativ o atare destinație, iar, pe de altă parte, prin aceleași act normativ să se stabilească excluderea sa de la orice urmărire, condiții care nu sunt îndeplinite în privința drepturilor analizate.
Prin urmare, nu este aplicabilă excepția prevăzută de art. 407 alin. (7) din Codul de proceduri civilă din anul 1865 [corespunzător art. 728 alin. (7) din Legea nr. 134/2010].
De altfel, art. 409 alin. (4) din Codul de procedură civilă din anul 1865 [corespunzător art. 728 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă] permite urmărirea ajutoarelor pentru incapacitate de muncă pentru sumele datorate cu titlu de obligație de întreținere, astfel încât, dacă în cazul unui debitor al întreținerii care nu primește decât acest ajutor, există posibilitatea urmăririi, a fortiori, echivalentul valoric al normei de hrană nu poate fi exclus de la orice urmărire.
Chiar dacă reprezintă echivalentul hranei ce nu se acordă în natură personalului prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 26/1994, republicată, modificată și completată nu există un fundament legal pentru ca aceste sume să nu fie considerate ca având un caracter stabil, în condițiile în care oricărui debitor al obligației de întreținere ce nu face parte din categoria persoanelor la care face referire art. 4 din acest act normativ i se stabilește cuantumul pensiei de întreținere la care este obligat prin raportare la toate veniturile cu caracter permanent, inclusiv sumele de bani pe care le alocă alimentelor.
S-a considerat că această interpretare și aplicare a legii corespunde principiului interesului superior al copilului impus de art. 2 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, principiu căruia trebuie să i se dea eficiență în legătură cu toate drepturile și îndatoririle ce revin părinților, inclusiv în ceea ce privește determinarea mijloacelor materiale ale părintelui debitor al obligației de întreținere.
Procurorul General al României apreciază prima orientare a jurisprudenței ca fiind în litera și spiritul legii.
(Sursa: Ministerul Public)
Comentarii