În anul 2014, România a emis 10.294 de permise de ședere unor cetățeni non-UE. 13,6 % dintre aceștia, respectiv 1.401 de persoane, provin din Republica Moldova, 1.129 din Turcia (11%), iar 980 de persoane din China (9,5%), potrivit unui studiu Eurostat.
În ceea ce privește motivele de acordare a permiselor de ședere pentru cetățenii non-UE, 34,3% dintre aceste persoane au invocat motive educaționale (3.535 de persoane), 32,4% au motivat această alegere cu argumentul reîntregirii familiei (3.331 persoane), în timp ce 17,5% din totalul celor care au primit un astfel de permis de ședere au declarat că vor să muncească în România (1.803 persoane).
Studiul relevă faptul că, raportat la numărul locuitorilor, România a acordat în 2014 cele mai puține permise de ședere dintre toate statele membre UE. Astfel, pentru fiecare 1000 de locuitori, România a emis doar 0,5 permise de ședere, în timp ce la polul opus se află Malta, cu 23,2 permise de ședere la mia de locuitori.
În cele 28 de state membre ale Uniunii au fost emise 2.305.758 permise de ședere în anul 2014. Țările care au emis cele mai multe astfel de acte sunt Regatul Unit (567.800), Polonia (355.400) și Germania (237.600).
(Sursa: Comisia Europeană)



Comentarii