Statisticile publicate de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice arată că, în primul semestru, suma plătită pentru indemnizațiile de creștere a copilului și stimulentele lunare a fost de 903,447 milioane lei, mai mare cu 24,776 milioane lei lei (2,8%) față de cea din semestrul I 2014. În primele șase luni din 2015 au beneficiat de indemnizația pentru creșterea copilului 138.701 persoane, un număr mai mic cu 1.950 persoane (1,4%) decât în semestrul I 2014. Scăderea s-a datorat în principal reducerii natalității și creșterii numărului de beneficiari de stimulent, cu 3.364 persoane.
În semestrul I 2015, numărul mediu lunar de beneficiari pentru care drepturile au fost stabilite ulterior datei de 1 ianuarie 2011, a fost de 138.685 persoane și a avut următoarea distribuție: 9.613 persoane care au optat pentru concediu și indemnizație pentru creșterea copilului în vârstă de până la un an (opțiunea I), care au reprezentat 6,9% din total; 125.348 persoane care au optat pentru concediu și indemnizație pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani (opțiunea II), care au reprezentat 90,4% din total; 3.724 persoane care au în îngrijire copii cu handicap (2,7% din total).
Din totalul beneficiarilor de indemnizație pentru creșterea copilului, aproape jumătate (48,4%, respectiv 67.057 persoane) au primit cuantumul minim, de 600 lei lunar.
Cei mai mulți beneficiari de indemnizație s-au aflat în Municipiul București (16.708). Peste 4.000 beneficiari locuiau în județele Argeș, Constanța, Suceava, Brașov, Iași, Bihor, Prahova, Cluj și Timiș.
În perioada ianuarie-iunie 2015, în conformitate cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr.111/2010, 36.305 persoane îndreptățite să beneficieze de indemnizație pentru creșterea copilului, care au realizat venituri de natură profesională, au beneficiat de un stimulent de inserție în cuantum lunar de 500 lei.
Cei mai mulți beneficiari de stimulent s-au aflat în Municipiul București (6.882). Peste 1.000 beneficiari locuiau în județele Ilfov, Brașov, Cluj, Timiș, Prahova, Constanța, Argeș și Iași.
Numărul mediu de beneficiari de stimulent a crescut cu 3.364 persoane (10,2%), iar suma totală plătită a crescut cu 11,455 milioane lei (11,4%), la 112,298 milioane lei.
Ponderea beneficiarilor de stimulent în totalul beneficiarilor care au putut opta între indemnizația pentru creșterea copilului sau stimulent a crescut de la 19% în semestrul I 2014 la 20,7% în semestrul I 2015.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr.111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor prevede, de asemenea, acordarea unor forme de sprijin sau indemnizații lunare pentru persoanele cu handicap care au în îngrijire copii cu vârsta mai mică de 7 ani sau pentru creșterea și îngrijirea copiilor cu handicap.
În primul semestru din 2015 acestea s-au acordat pentru un număr mediu lunar de 8.536 beneficiari, suma plătită fiind de 18,218 milioane lei. Comparativ cu semestrul I 2014 a avut loc o creștere de 126 beneficiari (1,5%), respectiv o scădere de 382.957 lei (2,1%).
(Sursa: Agerpres)



Comentarii