În octombrie, rata șomajului în formă ajustată sezonier a scăzut cu 0,1 puncte procentuale față de luna precedentă și a crescut cu 0,1 puncte procentuale față de cea înregistrată în luna octombrie 2014, conform datelor publicate de de Institutul Național de Statistică (INS).
Numărul șomerilor (în vârstă de 15‐74 ani) a fost de 630.000 de persoane, în scădere față de luna precedentă (634.000 persoane) și în creștere față de aceeași lună a anului anterior (618.000 persoane).
Pe sexe, rata șomajului pentru bărbați o depășește cu 1,9 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 7,6% în cazul persoanelor de sex masculin și 5,7% în cazul celor de sex feminin).
Pentru persoanele adulte (25‐74 ani), rata șomajului a fost estimată la 5,7% pentru luna octombrie 2015 (6,6% în cazul bărbaților și 4,5% în cel al femeilor). Aceștia reprezintă 77,5% din numărul total al șomerilor estimat pentru luna octombrie 2015.
(Sursa: INS)



Comentarii