s Care au fost cele mai mari venituri obținute de freelanceri în 2014?
29 Februarie 2016

Care au fost cele mai mari venituri obținute de freelanceri în 2014?

În 2014, aproape 620.000 de persoane fizice au obținut  peste 8,2 miliarde de lei sub formă de venituri din profesii libere, venituri comerciale, drepturi de proprietate intelectuală și din cedarea folosinței bunurilor, arată datele centralizate de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Cel mai mare venit obținut de o persoană fizică în 2014 a fost de 19,97 milioane de lei brut (adică circa 1,6 milioane de lei brut pe lună), obținut în București de o persoană cu profesie liberă, categorie în care intră avocații, auditorii financiari, consultanții fiscali, contabilii, farmaciștii, medicii, notarii sau traducătorii.Pe locul doi în topul celor mai mari venituri în 2014 se află un liber-profesionist din Timiș care a încasat 16,8 milioane de lei în 2014, urmat de o persoană fizică din Teleorman, care a încasat 15 milioane de lei din venituri comerciale.

De altfel, 13 dintre cele mai mari 20 de venituri obținute de persoane fizice în 2014 sunt venituri comerciale, în această categorie intrând veniturile din comerț și din prestări de servicii, altele decât cele din profesii libere.Și veniturile persoanelor fizice autorizate din sectorul IT sunt venituri din activități independente care se încadrează în categoria veniturilor comerciale.În total, dintre cele 620.000 de persoane fizice care au obținut venituri non-salariale în 2014, cele mai multe au avut activități comerciale (peste 278.000 de contribuabili depunând la Fisc declarația 200 pentru categoria „venituri comerciale“).

De asemenea, aproape 189.000 de contribuabili au avut venituri din drepturi de proprietate intelectuală (categorie în care intră veniturile din brevete de invenții, drepturi de autor etc.), venituri din profesii libere (unde s-au înregistrat epste 111.000 de contribuabili) și venituri din cedarea folosinței bunurilor (peste 41.000 de persoane fizice).

„Dacă în 2015 cred că numărul de PFA-uri a crescut, cred că în 2016 numărul acestor tipuri de contracte va scădea la jumătate, din cauza modificărilor aduse de noul cod fiscal. În mod special vor dispărea cele din categoria veniturilor comerciale, dar și din cadrul unor profesii libere (cu excepția avocaților), care vor prefera să își facă microîntreprinderi“, a mai spus Valentina Saygo. Ea a mai explicat că, spre deosebire de situația din România, în alte țări este încurajată munca freelancerilor, mai ales prin ușurința modului de administrare a contractelor, lucru care nu se întâmplă în România.

„În Marea Britanie, freelancerii trebuie să depună o singură declarație și nu plătesc impozit până la un anumit nivel de venit. La noi, până și contabilitatea în partidă simplă a unui PFA este foarte complicată, iar cei care vor un astfel de contract aproape că nu pot să și-l gestioneze singuri“, a mai explicat Valentina Saygo, Managing Partner în cadrul companiei de consultanță fiscală Ask for Accounting.

(Sursa: Ziarul Financiar)

Contor: 355 afișări

Gîlcă Paler SCA, 29 februarie 2016 08:50

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner