Marţi, 14 septembrie, Membrii Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor au decis, în şedinţă, că drepturile deja câştigate de pensionari prin acte normative anterioare să fie menţinute în proiectul Legii privind sistemul unitar de pensii publice. Este vorba despre menţinerea valorii punctului de pensie la 45% din salariul mediu brut pe economie, nepenalizarea celor care decid să iasă mai devreme la pensie sau a celor cu pensii de invaliditate, precum şi stabilirea vârstei de pensionare la 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei.
Comisia tehnică şi reprezentanţii Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi cei ai Casei Naţionale de Pensii vor întocmi raportul final ce va cuprinde amendamentele trecute prin comisie, iar votul final pe raport a fost precedat de o controversă între putere şi opoziţie, cerându-se exercitarea votului în cadrul şedinţei de marţi sau amânarea acestuia pentru ziua de miercuri.
În ceea ce priveşte dezbaterile din plenul Camerei Deputaţilor, după care se va vedea forma finală a proiectului de act normativ, preşedintele Comisiei pentru muncă, Victor Paul Dobre, a admis că nu vor fi uşor de trecut amendamentele admise în şedinţa de marţi, deoarece arcul guvernamental deţine majoritatea.
Data dezbaterii în plen a proiectului Legii privind sistemul unitar de pensii publice urmează să fie stabilită de Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor.
(Sursa: Comisia pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor)



Comentarii