s În ianuarie, salariul mediu în IT a crescut cu 14%, ajungând la 5.811 lei
28 Martie 2017

În ianuarie, salariul mediu în IT a crescut cu 14%, ajungând la 5.811 lei

În ianuarie, angajații din sectorul „activități de servicii în tehnologia informației și servicii informatice” au câștigat, în medie, un salariu net de 5.811 de lei, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. Astfel, angajații din IT au câștigat cu aproape 14% mai mult față de luna ianuarie a anului anterior și de 2,5 ori mai mult decât un angajat plătit cu salariul mediu pe economie, care a ajuns la 2.300 de lei net în prima lună din acest an.

Deși de cele mai multe ori programatorii sunt pe primul loc în clasamentul pe domenii al angajaților cu cele mai mari salarii medii, în luna ianuarie aceștia au fost „detronați” de angajații din industria tutunului și de cei din asigurări, care au câștigat salarii cuprinse între 6.300 și 6.500 de lei net în ianuarie.

De altfel, statisticile arată că salariile IT-știlor din luna ianuarie au fost mai scăzute decât cele din luna decembrie, când bonusurile de Crăciun sau cele de performanță au „săltat” veniturile salariale ale programatorilor la o medie record de peste 6.000 de lei net. La finalul anului trecut, în sectorul IT activau 67.600 de salariați, în creștere cu 8.700 de persoane față de perioada similară din 2017, mai arată datele Statisticii.

(Sursa: Ziarul Financiar)

Contor: 251 afișări

Gîlcă Paler SCA, 28 martie 2017 08:04

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner