s
Premierul a prezentat miercuri lista oficială cu propunerile pentru noul Guvern al României. Executivul va avea 20 de ministere, 6 miniştri delegaţi şi un vicepremier fără portofoliu, pe lista anunțată fiind și câteva alegeri suprinzătoare.
În urma propunerii din partea reprezentanţilor partidelor politice şi ai minorităţilor naţionale din Parlamentul României, care au participat luni, 17 decembrie 2012, la consultările de la Palatul Cotroceni, Traian Băsescu a decis desemnarea în calitate de prim –ministru al lui Victor Ponta.
Liderii confederațiilor sindicale reprezentative la nivel național vor avea marți o întâlnire cu premierul Mihai Răzvan Ungureanu în cadrul căreia vor fi discutate, printre altele, și mai multe aspecte privind actuala legislație a muncii. La discuţii participă reprezentanţii Blocului Naţional Sindical (BNS), CNS Cartel Alfa, CNSLR Frăţia, Federaţia Sindicatelor Democratice din România (CSDR) şi Confederaţia Sindicatelor Meridian, precum și ministrul Muncii, Claudia Boghicevici.