s
Ziua Muncii a fost marcată în Europa prin miting-uri și proteste, oamenii denunțând austeritatea și rata ridicată a șomajului, context în care Papa Francisc a pledat pentru "dreptate socială" și eliminarea "sclaviei" în țări sarace, după cum transmite Mediafax.
În conformitate cu prevederile art. 140 din Legea nr. 53/2003:”Prin hotărâre a Guvernului se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unitățile sanitare și pentru cele de alimentație publică, în scopul asigurării asistenței sanitare și, respectiv, al aprovizionării populației cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie.”
Hotărârea de Guvern nr. 79 din 6 martie 2013 pentru stabilirea zilelor de 2 și 3 mai 2013 ca zile libere a fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 129 din 11 martie 2013. Potrivit actului normativ, pe lângă ziua de 1 mai, salariații din sectorul public vor fi liberi și pe 2 și 3 mai, zilele libere acordate urmând a fi recuperate pe 13 și 20 aprilie sau prin prelungirea corespunzătoare a timpul de lucru până pe 30 aprilie.
Ziua Internațională a Muncii este o sărbătoare marcată în prezent în peste 80 de state la nivel mondial, nu este o sărbătoare europeană și nici una comunistă, cu toate că această asociere este de multe ori prezentă. Originile acestei zile se regăsesc într-un stat care nu recunoaște, în prezent, ziua de 1 mai ca Ziua Muncii, și anume Statele Unite.
Hotărârea Guvernului nr. 370/2012 pentru stabilirea zilei de 30 aprilie 2012 ca zi libera, publicată în Monitorul Oficial nr. 272 din 24 aprilie 2012, prevede prelungirea vacanței de 1 mai pentru angajații din sectorul public. Hotărârea de guvern prevede și posibilitatea extinderii prevederilor pentru sectorul privat, în măsura în care partenerii sociali stabilesc astfel. Totuși, nici toți bugetarii nu se pot bucura de beneficiile acestui act normativ.
Conform mass-media, Guvernul României a decis ca ziua de 30 aprilie sa fie zi liberă, urmând a se recupera în ziua de sâmbătă, 5 mai. Această hotărâre a guvernului ridică cel puţin două probleme: respectarea celor două zile libere consecutive și acordarea sporului la salariu pentru muncă prestată în zilele de repaus săptămânal.