s
Datele Institutului Naţional de Statistică indică o scădere a numărului de pensionari în trimestrul I 2012 cu 97.000 persoane faţă de acelaşi trimestru al anului precedent şi cu 24.000 persoane faţă de trimestrul IV 2011, ajungând la un număr mediu de 5.531.000 de pensionari. Ponderea majoritară (99,9%) în numărul total de pensionari este deţinută de pensionarii de asigurări sociale. Între aceştia, 85,5% sunt pensionari de asigurări sociale de stat.
Câştigul salarial mediu net înregistrat o creștere de 0.6% (10 lei) ajungând la 1.553 lei, cea mai mare valoare consemnându-se în intermedieri financiare - 4.295 lei, iar cea mai redusă în hoteluri şi restaurante - 853 lei. Câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2140 lei, de asemenea, în creştere cu 14 lei faţă de luna martie.
În aprilie 2012, rata șomajului a cunoscut o ușoară creștere ajungând la 7.4%, cu 0,2 puncte procentuale peste nivelul de luna anterioară, dar în scădere cu 0,2 puncte procentuale faţă de nivelul înregistrat în aprilie 2011, după cum se precizează într-un comunicat al Institutului Național de Statistică. Numărul estimat al şomerilor în vârstă de 15-74 de ani a fost de 720.000, cu 4.000 mai mare decât cel din martie şi în scădere cu 30.000 de persoane faţă de aprilie 2011, când a fost de 750.000.
În trimestrul I din 2012, numărul locurilor de muncă vacante a fost de 25.000, în creştere cu 3,4 mii de posturi faţă de trimestrul anterior. În comparaţie cu trimestrul similar al anului 2011, numărul locurilor de muncă vacante a scăzut cu 2.300, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS) emis pe 30 mai.
În luna martie 2012, câştigul salarial mediu net a crescut cu 4,8% (71 lei), înregistrând valoarea de 1.543 lei, potrivit datelor anunţate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS). Cele mai mari niveluri ale câștigului salarial mediu net au fost prezente în industria tutunului (5075 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (838 lei). Astfel, în fabricarea produselor din tutun câştigul mediu a fost de 5.075 lei, iar în hoteluri şi restaurante de 838 lei.