s
Aflat într-o vizită oficială la Sibiu, premierul Victor Ponta a declarat că dorește ca în 2013 să intre în vigoare o nouă Lege a salarizării, incluzând în "anvelopa națională" cheltuieli de personal pentru fiecare instituție, respectiv primării, consilii județene, ministere, dar și "un salariu minim, probabil de 1.000 de lei, și un salariu maxim".
Un studiu realizat de MigrationWatch susține că valoarea salariului minim din Marea Britanie ar putea duce la imigrarea unui număr mare de români și bulgari, după liberalizarea competă a pieței muncii din 2014. Potrivit raportului, familiile românești ar putea să o ducă de opt ori mai bine lucrând pentru salariul minim în această țară decât în cea de origine, în timp ce familiile bulgărești ar putea să își crească standardele de trai de aproape nouă ori.
Inspecția Muncii a precizat, într-un răspuns solicitat de Agenția Mediafax, că la 17 ianuarie 2013 se înregistra un număr de 5.021.460 de salariaţi şi 5.517.079 de contracte de muncă, în scădere ușoară comparativ cu sfârșitul anului 2012, când existau 5.035.463 de salariaţi, respectiv 5.529.613 contracte individuale de muncă. Din totalul de salariați, 536.839 persoane sunt încadrate pe salariul minim pe economie.
Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel Alfa" solicită Guvernului să analizeze cu multă atenţie două probleme presante pentru piața muncii: actualizarea salariului minim garantat în plată cu cel puțin rata inflației, respectiv acordarea tichetelor de masă.
Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat, marţi, că programul de guvernare prevede o reducere a contribuţiei de asigurări sociale cu 5%, precum și creşterea salariului minim la 800 au 840 de lei. Aceste măsuri vor fi aplicate după alegerile din toamnă.