s
De ce anume legiuitorul din 1912 a optat pentru utilizarea termenului „învoiala parţilor” sau „act scris de învoiala” în condiţiile în care trecuse jumătate de secol de la adoptarea în România a Codului civil în 1865? Ce anume a determinat legiuitorul să nu facă trimitere la nici o dispoziţie din Codul civil referitoare la contractul de locaţiunea muncii şi a serviciilor? Nu este oare anormal ca după 50 de ani de existenţa a Codului Civil, să regăsim utilizat un termen care nu se regăsește în Codul Civil?
Astăzi, vineri, 27 ianuarie 2012, se împlinesc 100 de ani de la adoptarea primului Cod al muncii român. Prin Decretul regal 375/25.01.1912 la propunerea Ministerului Industriei şi Comerţului, în Monitorul Oficial nr. 236 din 27 ianuarie 1912 a fost promulgată Legea pentru Organizarea meseriilor, creditului şi asigurărilor muncitoreşti. Totodată, prin articolul 113 al acestei legi se abrogă Legea pentru Organizarea meseriilor din anul 1902 şi Legea din anul 1906.
În nr.8/2011 al Revistei de Drept Social-dreptul muncii și securității sociale, fondator av. Costel Gîlcă, editura Rosetti Internațional a fost publicat articolul „Efectele contractului colectiv de muncă”al avocatului Gabriel Uluitu. Articolul are în vedere relevarea unor probleme de interpretare şi de aplicare a efectelor contractului colectiv de muncă în lumina noilor reglementări aduse de Codul muncii și Legea dialogului social.
O analiză atentă a legislaţiei specifice dreptului muncii adoptată în Ţările Române anterior primului război mondial, conduce spre trei idei fundamentale: contractul individual de muncă nu îşi găseşte originile în dispoziţiile Codului civil, care nu a avut absolut nici o influenţă asupra contractului individual de muncă; dreptul muncii se dezvolta paralel du Codul muncii, grefându-se pe relaţiile de muncă existente în interiorul breslelor şi nu pe Codul civil; primul cod al muncii este reprezentat de Legea din 1912, ceea ce înseamnă că România are o tradiţie mai bine de 100 de ani de dreptul muncii.
Codul francez al muncii prevede la art. L. 2324-2 şi L. 2314-2 obligaţia angajatorului de a informa personalul prin afişarea la vedere a organizării alegerilor în vederea desemnării reprezentanţilor personalului şi a membrilor consiliului întreprinderii.
Într-o speţă a Curţii de Casaţie (franceze) din 15 decembrie 2011 (nr. 10-20011), un profesor a fost concediat pentru necorespundere profesională, precum şi ca urmare a acuzării publice a preşedintelui asociaţiei angajatoare de fapte de hărţuire morală, lucru stipulat şi în scrisoarea de concediere.
Codul francez al muncii prevede obligaţia angajatorului, ca înaintea pronunţării unei concediere, să convoace salariatul la o întâlnire prealabilă, în cadrul căreia să dea explicaţii cu privire la motivele care au determinat luarea deciziei.
Cel de-al doilea articol din nr. 6/2011 al Revistei de Drept Social – dreptul muncii şi securităţii sociale („Cercetarea disciplinară a salariatului în cazul sancţionării acestuia cu avertisment scris în contextul noilor reglementări”) aparține avocatului Răzvan Vasiliu.
Codul Muncii prevede instituie dreptul angajaților la minimum 20 de zile de concediu de odihnă, pe care le pot solicita angajatorilor până la finalul anului următor. În situația în care zilele de concediu nu pot fi recuperate, acestea vor fi plătite.
Invitat în platoul The Money Channel, avocatul Costel Gîlcă a discutat despre Controversele noului Cod al muncii.
Invitat în platoul The Money Channel, avocatul Costel Gîlcă a discutat despre forma finală a Codului muncii.