s
Europarlamentarul Corina Cretu, vicepresedintele Grupului Socialist din Parlamentul European, a solicitat, in sesiunea plenara de la Strasbourg, presedintiei irlandeze a Uniunii Europene sa actioneze pentru eliminarea, de la inceputul anului viitor, a restrictiilor impuse cetatenilor romani si bulgari pe piata muncii din cele noua state membre ale UE care mai mentin aceste bariere, transmite Romanian Global News.
Eurodeputatul PSD Corina Creţu a publicat pe blogul personal un comunicat de presă în care precizează că a interpelat Comisia Europeana cu privire la exploatarea lucratorilor romani de catre angajatori din alte state membre ale Uniunii Europene, cerând modificarea cadrului legislativ european în vederea evitării discriminării pe criteriul naţionalităţii.